Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Examene mai dure pentru directori

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 10 octombrie 2004 ·

•De anul viitor, examenul pentru postul de director in unitatile de invatamant preuniversitar va fi mult mai dur •Directorii nu pot fi face parte din sindicat sau dintr-un partid politic •Salariile acestora vor creste substantial

Cadrele didactice care vor concura in acest an pentru postul de director in unitatile de invatamant preuniversitar ar trebi sa stie ca examenul va fi unul bland. Tinand cont de prevederile care reglementeaza modul de examinare de anul viitor, se poate spune ca toti candidatii din acest an se pot considera norocosi. Noul regulament, valabil pentru unitatile de invatamant pe care Guvernul le va desemna ca judete pilot pentru aplicarea noului plan de descentralizare, are multe puncte in plus in privinta modului de examinare a concurentilor. Pentru dosarul de candidatura, de exemplu, acestia au nevoie in plus de avizul consultativ al Consiliului Local, care il va acorda sau nu, pe baza analizei conduitei candidatului si va stabili rezultatul in functie de activitatea didactica, sindicala si de conducere. Apoi, acesta va trebui sa semneze o declaratie de autosuspendare, pe durata mandatului, in cazul in care este membru de partid sau face parte din sindicat. Apoi, din comisia de examen va fi inclus seful compartimentului tehnic al comisiei judetene pentru administrarea si finantarea unitatilor de invatamant, care neaparat trebuie sa fie economist. Examenul se va desfasura tot in doua etape, una fiind analiza CV-ului si cea de-a doua proba interviului. Aici s-a schimbat punctajul acordat pentru diversii itemi din examen, precum si pragul minim si maxim al acestora. La CV vor fi 35 de puncte din 75, in loc de 24 de puncte din 42, iar pentru interviu 50 de puncte din 100, in loc de 60 de puncte din 90. In schimb, o treime din intrebari reflecta gradul de cunoastere a metodologiei de elaborare a proiectului de buget si a sistemului

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iran: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului lui Raisi. "Niciun semn de viaţă", anunţă televiziunea de stat

News.ro acum 51 minute
Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera. Televiiunea de stat a menţionat că nu este "niciun semn de viaţă" la locul prăbuşiri. UP

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 8 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Marius Tucă Show începe luni, 20 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 14 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Preşedintele Argentinei declanşează un scandal în Spania după ce Javier Milei a numit-o "coruptă" pe soţia premierului Sanchez

HotNews acum 47 minute
Guvernul socialist spaniol l-a chemat duminică pentru consultări pe ambasadorul său de la Buenos Aires, după ce preşedintele argentinian Javier Milei a făcut comentarii critice la adresa soţiei premierului Pedro Sanchez cu ocazia unei reuniuni a ext

UPDATE: Semiluna Roşie dezminte că elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare, a anunţat televiziunea de stat, citată de The Guardian. Informaţia a fost însă infirmată de Semiluna Roşie. La câteva minut

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 10 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 7 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 9 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 10 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°