Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un poliţist din Capitală şi-a împuşcat iubita şi apoi s-a sinucis

Publicat in Adevarul, vineri 1 iulie 2011 · · ·

Un poliţist în vârstă de 32 de ani din Capitală s-a sinucis, în această dimineaţă, în jurul orei 4.00, după ce şi-a împuşcat iubita. Femeia a fost internată la Spitalul Universitar.

UPDATE ora 18.30: Una dintre ipotezele anchetatorilor indică faptul că Gabriel Neluţu Buicu s-ar fi împuşcat dintr-o eroare.

Se pare că poliţistul şi prietena lui s-au întors aseară târziu în apartamentul din sectorul 6. Buicu s-a jucat cu arma personală şi a împuşcat-o din greşeală pe prietena lui, care a leşinat din cauza şocului. Speriat, Buicu nu a mai verificat dacă prietena lui trăieşte, ci a decis să-şi ia zilele trăgându-şi un glonţ în gură.

EXCLUSIV Soţia poliţistului care s-a spânzurat din cauza ratelor: "Şi-a pus ştreangul la gât pentru că îi era teamă că va fi concediat"

Poliţistul de frontieră care s-a spânzurat din cauza ratelor la bancă avea salariu de 1700 de lei şi rate de 2100

Săptămână neagră pentru jandarmi - „Mă întreb dacă nu ar fi mai bine să-mi trag un glonţ în cap"

Oamenii legii vor stabili exact ce s-a întâmplat după ce se va efectua autopsia cadavrului, cel mai probabil luni, şi după ce prietena poliţistului îşi va reveni din şoc.

Colegul de apartament al poliţistului, care se afla în casă în momentul producerii accidentului, le-a declarat anchetatorilor că nu auzit nicio ceartă înainte de împuşcături.

Vecinii de pe scară au declarat, pentru Adevărul, că nu au auzit focuri de armă, ci multe persoane alergând pe scară.

"De dimineaţă se auzeau mulţi paşi în sus şi în jos pe scară. Pe la ora 5 dimineaţa a bătut cineva tare la uşă, dar mi-a fost frică să deschid", a declarat doamna Costea, care stă la etajul 1 al blocului.

UPDATE FOTO Ce spun colegii despre poliţistul de la secţia 25, care s-a sinucis în această dimineaţă

Gabriel Neluţu Buicu, poliţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 38 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

CUTREMUR de Florii, în zona Vrancea/Ce trebuie să faci în cazul producerii unui seism puternic

Gandul acum 33 minute
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineață, 28 aprilie, în ziua de Florii, în zona seismică Vrancea. Anunțul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP. Cutremurul a avut magnit

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 34 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 45 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 35 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum 56 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°