Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ancheta la Lactis SA

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 25 aprilie 2007 ·

Institutia vrea sa verifice cum s-a ajuns la situatia ca firma sa aiba active de patru milioane lei si datorii de 4,5 ori mai mari. In cadrul Adunarii Generale a Actionarilor societatii iesene, desfasurata ieri, s-a hotarit ruperea contractului de audit cu firma GECAF SRL, controlata de sotia fostului numar doi in cadrul Fiscului iesean. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va demara o ancheta la Lactis SA. Dupa cum arata reprezentantii AVAS, institutia nu a aprobat descarcarea de gestiune a administratorilor fabricii iesene de lapte aflate intr-o situatie dezastruoasa. Potrivit acestora, institutia de privatizare va lua masurile legale impotriva fostilor administratori daca va gasi nereguli in timpul desfasurarii verificarilor. „Statul, prin AVAS, a aprobat situatiile financiare ale anului 2006, dar nu a aprobat eliberarea din gestiune a administratorilor anteriori. In functie de rezultatele raportului pe care il vom incheia in doua-trei saptamini vom lua, daca este cazul, masurile legale care pot merge pina la raspunderea penala", a sustinut Valerian Salavastru, administrator provizoriu al Lactis si secretar PNL. De asemenea, reprezentantii AVAS au sistat contractul cu auditorul financiar, respectiv GECAF SRL, controlat de Dutica Grigoriu-sotia fostului numar doi al Fiscului iesean Ioan Grigoriu. „Am intilnit acest auditor financiar peste tot unde statul pierdea, pe la Fortus, Nicolina si am decis sa incetam condractul de audit cu aceasta firma", a mai spus Salavastru.

Potrivit actionarilor prezenti la Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) care a avut loc ieri la Lactis, s-a luat in discutie problema firmei Euro-lact SRL. Societatea este detinuta in prezent de Petrica Herascu, iar o mica parte din actiuni sint controlate de Constantin Gilca si Maria Micu, directori ai Lactis SA. „Ziarul de Iasi" a realizat la sfirsitul anului trecut o a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°