Compania TriGranit, un dezvoltator imobiliar ungar, a anunţat că în acest an va începe construcţia la Braşov a unui mall. Suma care urmează a fi investită în acest centru comercial, al treilea din ţară al fimei amintite, este de aproape 200 de milioane de euro. Compania a achiziţionat un teren de 22.000 de metri pătraţi.
Anunţul a fost făcut cu ocazia lansării investiţiei firmei maghiare la Constanţa, aici urmând a se investi 140 de milioane de euro. Compania maghiară deţine în România o suprafaţă totală de 110 hectare de teren, din care 30 sunt destinate dezvoltărilor imobiliare.
TriGranit mai are în proiect construirea unor centre comerciale în Arad, Timişoara, Bacău şi Galaţi. Compania maghiară a finalizat anul trecut construcţia primului său mall din România – Polus Center din Cluj-Napoca, în care a investit 140 de milioane de euro. Centrul comercial a fost vândut fondului de investiţii Immoeast cu 210 milioane de euro, într-un contract de tip forward, adică centrul este preluat de la dezvoltatorul maghiar în momentul finalizării. De altfel, şi mall-ul din Constanţa a fost vândut fondului austriac pentru 185 de milioane de euro, în acelaşi mod urmând să se opereze şi în cazul centrului de la Braşov. Compania TriGranit, un dezvoltator imobiliar ungar, a anunţat că în acest an va începe construcţia la Braşov a unui mall. Suma care urmează a fi investită în acest centru comercial, al treilea din ţară al fimei amintite, este de aproape 200 de milioane de euro. Compania a achiziţionat un teren de 22.000 de metri pătraţi.
Anunţul a fost făcut cu ocazia lansării investiţiei firmei maghiare la Constanţa, aici urmând a se investi 140 de milioane de euro. Compania maghiară deţine în România o suprafaţă totală de 110 hectare de teren, din care 30 sunt destinate dezvoltărilor imobiliare.
TriGranit mai are în proiect construirea unor centre comercial