Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Case private de sănătate, din 2013. Vezi cum te vei înscrie într-una dintre ele

Publicat in Adevarul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

România va avea cam peste un an maximum 20 de case de asigurări de sănătate care "se vor bate să-şi adune clienţii", a declarat ieri Cristian Vlădescu, directorul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar.

Fiecare casă privată va trebui să aibă cel puţin un milion de oameni înscrişi, pentru transferul pacienţilor de la o casă la alta fiind necesar un an, a adăugat Cristian Vlădescu la Forumul Român de Sănătate, organizat de CNAS şi agenţia Mediafax.

În calitate de coautor al proiectului viitoarei legi a sănătăţii, Vlădescu a precizat că acesta are la bază strategia Comisiei prezidenţiale privind sănătatea, dar şi rezultatul unui studiu în care 79 la sută dintre românii cu un venit de peste 3.000 de lei ar fi dispuşi să-şi facă o asigurare privată de sănătate, potrivit Mediafax. Conform lui Vlădescu, crearea caselor private de sănătate s-ar putea încheia într-un an, "dacă am lucra rapid", iar transformarea spitalelor în fundaţii ar putea fi realizată în câteva luni.

"Orice casă de asigurări, publică sau privată, ar putea intra în competiţie pentru asigurările de sănătate. Trebuie îndeplinite câteva condiţii, şi anume să aibă cel puţin un milion de oameni înscrişi şi să aibă avizul CNAS şi al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Scopul asigurărilor private nu este acela de a înlocui o instituţie publică ce merge nemulţumitor cu o instituţie privată care merge nemulţumitor", a mai spus Vlădescu. El a adăugat că transferul persoanelor din sistemul public în cel privat s-ar putea realiza pe parcursul anului 2012. "Este cam ca sistemul de pensii. Întâi se înscriu, iar ceea ce rămâne redistribuim aleator", a mai spus Vlădescu.

Casele nu pot refuza niciun pacient

"Casele private nu vor putea refuza nicio persoană. În plus, casele private de asigurări de sănătate nu vor fi vânzători de poliţe, ci trebuie să dezvolte un m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°