Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Adevărul” şi „Jurnalul” se bat pe Otilia

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 24 aprilie 2009 ·

Intact şi Adevărul Holding îşi dispută dreptul de a publica romanul lui Călinescu în cadrul colecţiei de cărţi-supliment. Sursa: Intact

1 /.

Un scandal insolit pe piaţa românească de ziare a explodat ieri, producând un grav deficit de imagine pentru două trusturi media importante. Reprezentanţii ziarelor „Adevărul” şi „Jurnalul Naţional” au început o răfuială în jurul unuia dintre titlurile clasice ale literaturii române, pe care încearcă să demonstreze că au dreptul să-l editeze „în exclusivitate”. Volumul aflat în dispută este „Enigma Otiliei”, de George Călinescu, iar cei care proclamă că le aparţine în exclusivitate sunt reprezentanţii ziarelor „Adevărul” şi „Jurnalul Naţional”.

Mărul discordiei

Acum ceva vreme, „Jurnalul Naţional” a lansat o colecţie de carte, numai cu volume din literatura română. Cei de la „Adevărul” au ripostat imediat, spunând că li s-a furat ideea unei colecţii de carte (deşi prima colecţie de literatură sub egida unui ziar a fost lansată de „Cotidianul” în urmă cu peste doi ani), dar Marius Tucă a plusat, spunând că lui ideea i-a venit încă de acum trei ani, însă a ţinut-o secretă până anul acesta.

Dacă primele trei volume din colecţie, adică romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, de Marin Preda, au mai mers cum au mai mers, de la numărul 4, adică „Maitreyi”, de Mircea Eliade, vânzările „Jurnalului...” s-au prăbuşit, stive întregi din aceste cărţi zăcând cu săptămânile pe orice tarabă. Motivul: toată lumea are acasă „Maitreyi” sau „Lorelei”, de Ionel Teodoreanu (cărţi care s-au bucurat de numeroase reeditări), iar cine nu agreează aceste titluri, deci nu şi le-a achiziţionat până în ziua de azi, n-are niciun motiv să cumpere acum cartea de la „Jurnalul...”. Cei de la „Adevărul” au decis să scoată în această săptămână pe piaţă „Enigma Otiliei”, de George Călinescu, pentru care susţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 49 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°