Apoi, stiind ceferistii ca vesnicia este cotidianul oricarui roman, au hotarit ca un drum de trei ore si jumatate e chiar un mizilic in fata provocarii de a circula pina la Timisoara, calatorie cu o durata de aproape 18 ore.

A circulat foarte iute prin ziare stirea ca un consortiu international a inceput sa construiasca o linie de mare viteza intre Mecca si Medina, astfel incit distanta de 450 km dintre cele doua orase saudite sa fie parcursa in doua ore. Proiectul de 6,7 miliarde de euro presupune constructia a cinci gari, a liniei duble electrificate si fabricarea garniturilor de tren de mare viteza care vor face naveta intre cele doua orase. Astfel de stiri fac pentru unii dintre noi, traitorii in vesela patrie a tuturor greutatilor, obiectul unor meditatii de calibrul metafizic al celor pe care babele, poposind pe marginea santurilor satesti, le coc la auzul unor intimplari nemaipomenite. Cu o mina imbrobodita in jurul gurii, cu mimica fiintei cutremurate de uluire si cu capul oscilind aidoma unui pendul gravitational, faptura care isi alimenteaza curiozitatea de la zvonuri asculta, se cruceste, blestema sau compatimeste si trece zguduita la un senzational si mai si. In definitiv, pentru asemenea oameni, lumea e doar o gigantica poveste care poate fi consumata numai in functie de taria episoadelor concentrate de extraordinar. Exista insa si indivizi pe care vestile de tipul celei de mai sus ii deprima. Iar deprimarea atinge cota cea mai inalta de manifestare cind te afli intr-un tren care circula cu viteza melcului pe ruta Iasi-Bacau si ai in fata un ziar care iti prezinta in chip sec, ca si cum faptele descrise s-ar petrece intr-un univers paralel, spre ce standarde de calatorie se tinde in prezent. Trenuri iuti ca vintul si ca gindul... Ptiu, piei, drace! Sa rasturnam termenii si sa punem intr-un ziar din lumea civilizata urmatoarea ipotetica relatare: „I