Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lui Hugo Chavez îi plac "băieţii răi"

Publicat in Jurnalul, luni 23 noiembrie 2009 ·

Pentru preşedintele Venezuelei, criminalii vestiţi şi cruzii dictatori trec drept victime ale unui sistem care îi consideră pe nedrept ca fiind nişte "băieţi răi", iar el le ia apărarea, socotindu-i drept eroi şi luptători revoluţionari.

Cu ocazia unei reuniuni internaţionale a politicienilor socialişti, preşedintele venezuelean a luat cuvântul şi, între altele, i-a luat apărarea vestitului criminal internaţional "Carlos Şacalul", spunând că "un venezuelean nu poate fi un terorist, ci un «luptător revoluţionar» cheie", dezvăluie BBC online. "Carlos Şacalul" îşi ispăşeşte, în Franţa, pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, pentru asasinate comise în 1975.

MARE NAŢIONALIST

Pe numele său adevărat Ilici Ramirez Sanchez, "Carlos Şacalul" a căpătat notorietatea internaţională în anii ‘70, când a plănuit şi organizat o serie de atentate ucigaşe cu bombă, asasinate şi luări de ostatici. A fost urmărit internaţional până în 1994, când a fost prins în Sudan şi predat Franţei, unde a fost arestat şi condamnat pentru uciderea a doi agenţi de spionaj francezi şi a unui presupus informator, în 1975. "Îl apăr, pentru mine nu contează ce se va spune mâine în Europa. (...) Este unul dintre cei mai mari luptători ai Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei", a declarat Chavez, vineri, la Caracas, la întâlnirea cu colegii socialişti.

În trecut, Chavez spunea că "Şacalul" este bun prieten cu el şi că au corespondat mult.

Liderul de la Caracas şi-a mai lăudat şi alţi prieteni, ca preşedintele din Zimbabwe, dictatorul Robert Mugabe, şi preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, spunând despre ei că-i sunt ca "fraţi".

Pentru preşedintele Venezuelei, criminalii vestiţi şi cruzii dictatori trec drept victime ale unui sistem care îi consideră pe nedrept ca fiind nişte "băieţi răi", iar el le ia apărarea, socotindu-i drept eroi şi luptători revo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu bătaia din Parlament: Dan Vîlceanu încearcă să îl muşte pe Florin Roman de faţă - VIDEO

News.ro acum 18 minute
Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, între Dan Vîlceanu şi Florin Roman, care a avut loc în antecamera sălii de plen, în care se vede cum cei doi se împing iar Vîlceanu încearcă să îl muşte pe liberal de faţă, în timp ce îl ţine de gât

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

HotNews acum 34 minute
Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Hotel din AntalyaFoto: K. Kreder / ImageB

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 43 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum o ora
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 43 minute
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Ciucă: Atacul asupra lui Florin Roman arată măsura unei lipse de caracter şi conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu

HotNews acum 19 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că „atacul” lui Dan Vîlceanu asupra lui Florin Roman arată „măsura unei lipse de caracter şi conduită morală” a acestuia, care este 'condamnabilă' şi 'inacceptabilă', şi a cerut conducerii Ca

Piaţa românească de investiţii imobiliare a încheiat primul trimestru cu tranzacţii de 202 mil euro

Mediafax acum 34 minute
România a avut cea mai bună performanţă în comparaţie cu celelalte cinci economii majore (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) din Europa Centrală şi de Est (ECE), într-un context în care activitatea pe piaţa din regiune a fost redusă, iar

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°