Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TE-AI MUTA AICI? Casa familiei Simpson există! GALERIE FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Serialul de desene animate The Simpsons împlinește azi 24 de ani, iar o serie de fotografii care ilustrează o casă identică cu cea din programul TV sunt tot mai populare pe internet. CASA FAMILIEI SIMPSON

Casa are patru dorimitoare și a fost construită în orașul Henderson din statul Nevada.

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO

Ea seamănă la perfecție cu locuința familiei Simpson, având ziduri galbene și un interior vopsit în culori puternice.

Constructorii au folosit la realizarea ei notițe strânse în aproape 100 de episoade, înainte de a o inaugura, în august 1997.

SUMARUL ARTICOLULUI TE-AI MUTA AICI? Casa familiei Simpson există! GALERIE FOTOCASA FAMILIEI SIMPSONDetalii articoleDetalii articoleDetalii articoleDetalii articoleDetalii articoleDetalii articoleDetalii articoleDetalii articole

Casa este o replică reală a celei din serial, cu toate că arhitecții au avut unele probleme.

”De exemplu, forma ferestrelor s-a schimbat în serial cu vremea”, au spus aceștia, care au inclus însă numeroase detalii foarte interesante în proiect.

Casa a fost premiul unui concurs, însă câștigătorul a preferat să primească un premiu de 75.000 de dolari în locul ei.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:Elena Udrea spune că George Maior ar fi un bun preşedinte, dar îl preferă pe candidatul PDLMITĂ PENTRU PARTIDUL LUI FELIX. Deputatul PC Gheorghe Coman, prins în flagrant când lua șpagă. Parlamentarul a fugit. S-a refugiat la amantă! DNA cere aviz pentru arestarea luiBăsescu, alături de Angela Merkel, la dineul oficial al Consiliului European

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:Conotații SEXUALE evidente. Cele mai NEINSPIRATE sigle din lume | GALERIE FOTOCe fac singuri doi băieți și o fată de 16 ani? Nu o să îți vină să crezi!Declarată MOARTĂ şi trăieşte? Ce s-a ÎNTÂMPLAT cu FATA DISPĂRUTĂ a lui Al Bano / GALERIE FOTO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°