Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii au finalizat dosarul lui Vîntu şi încep prezentarea acuzaţiilor

Publicat in Romania Libera, luni 11 octombrie 2010 ·

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că dosarul în care este cercetat Sorin Ovidiu Vîntu este aproape de finalizare şi că de luni începe prezentarea materialului de urmărire penală pentru inculpaţi.

Până în prezent s-a prezentat la Parchetul instanţei supreme pentru studierea actelor omul de afaceri Octavian Ţurcan, însoţit de avocatul său.

Sursele citate au mai spus că a fost citat, tot pentru luni, la ora 12.00, şi omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat în 16 septembrie, după o săptămână de detenţie. El a fost arestat, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, alături de şoferul său, Alexandru Stoian, şi de omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan, Tribunalul Bucureşti emiţând atunci mandate, pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de favorizarea infractorului, respectiv complicitate la această infracţiune.

Cei trei l-ar fi ajutat pe Nicolae Popa - condamnat, în lipsă, la 15 ani de detenţie, pentru păgubirea a 300.000 de investitori FNI - să fugă din ţară, în anul 2000, şi să se ascundă de autorităţile române judiciare. Popa a fost prins în 2 decembrie 2009, la Jakarta (Indonezia).

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti arată în motivarea deciziei de eliberare a celor trei că procurorii ar fi trebuit să ceară arestarea acestuia atunci când s-au descoperit faptele şi că notorietatea şi consecinţele fenomenului FNI nu pot fundamenta, prin ele însele, privarea de libertate a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, acuzaţi de favorizarea lui Nicolae Popa.

Judecătorii recunosc în cuprinsul motivării că faptele celor doi oameni de afaceri sunt "grave" şi "încadrabile din punct de vedere juridic într-o infracţiune al cărui maxim de pedeapsă este de 7 ani închisoare".

Aceştia precizează că faptele sunt astfel de un pericol social generic moderat şi că în concret, acţiunile celor doi afacerişti evidenţiază

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 7 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 12 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 9 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 9 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse

Mediafax acum 13 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt. Ucraina a încercat să obţină avioane de vânătoare F-16 fabricate în SUA pent

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 12 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°