Deşi se pare că nu are şanse de a fi votată, moţiunea de cenzură depusă de PD are meritul de a fi adus o ciudată limpezire a scenei politice de după referendum. În mod ciudat, principalele forţe politice de pe scenă sînt şi cele din sondaje: PD şi PSD. Doar că rolurile sînt cît se poate de ciudate: PD atacă Guvernul, pe care îl consideră în moţiune cel mai prost din toate timpurile (aşa e cînd eşti proaspăt în opoziţie, tinzi să exagerezi), iar PSD zice că Guvernul e într-adevăr prost, dar nu trebuie dat jos. Dialogurile care au loc la talk-show-uri au un ceva aparte în această perioadă de alianţe năstruşnice. La un asemenea spectacol de vorbe goale, un reprezentant al PSD reproşa democraţilor că au descoperit abia în ultimele două luni că Guvernul este prost, de cînd nu mai sînt acolo. Ceea ce poate fi adevărat, dacă nu am ţine cont că şi argumentul invers e perfect adevărat. Dacă plecăm de la ideea că Guvernul Tăriceanu 2 este doar o prelungire a Guvernului Tăriceanu 1 şi că PD nu ar avea de ce să îl critice, atunci PSD nu ar avea nici el vreun motiv serios să renunţe la poziţia critică de pînă acum. Altfel înţelegem că PSD face opoziţie numai cînd este sigur că nu reuşeşte să deranjeze Guvernul. Aşa se întîmplă cînd luăm în serios logica alianţelor politice: riscăm să nu înţelegem mare lucru.

Tot la acelaşi talk-show, reprezentantul PNL, un anume domn Miuţescu, care pare a fi personificarea lipsei de cadre a liberalilor, reproşa democraţilor că s-au retras de la guvernare, dar nu şi-au luat cu ei în opoziţie şi directorii de instituţii locale. Reprezentantul PD i-a răspuns că directorii sînt numiţi prin concurs şi nu este bine să fie schimbaţi în funcţie de ce se întîmplă la centru. Domnul Miuţescu i-a reproşat candid că această logică nu s-a aplicat nici cînd a fost vorba să fie schimbaţi pesediştii după alegeri. Bineînţeles, amîndoi aveau dreptate. Şi