Sfîrşitul de an nu putea fi altfel decît nota dominantă a însemnărilor de pe bloguri, a cronicilor de carte de pe aceleaşi bloguri, a comentariilor la acestea. Cam certăreaţă sefimea asta, fie că e vorba de cititori sau de autori. Uneori, nici editorii nu ştiu să evite conflictele, lucru de care mă fac vinovat şi eu, mai ales atunci cînd văd răutăţi ascunse acolo unde, pînă la urmă, îmi dau seama că nu sînt. Dar paranoia e mare şi ne urmăreşte pe toţi. Diferenţa o face doar gestul privirii peste umăr...
Cărţile care au stîrnit săbiile să nu mai stea liniştite în tecile lor sînt două antologii: Dansînd pe Marte şi alte povestiri (Millennium Press, 2009), a doua antologie AtelierKult, şi Alte ţărmuri (Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy, 2009). Iar cronicile au apărut pe CititorSF (www.cititorsf.ro), pe site-ul SRSFF (www.srsff.ro) – unde împricinata a fost cea semnată de Victor Martin – şi în Observator cultural (cronica lui Paul Cernat, dată ca exemplu la „aşa da“ de persoane implicate în editarea antologiei societăţii – sau măcar apropiate acestora, nu se ştie, volumul nu are autori, dar mă îndoiesc că toţi cei douăzeci şi ceva de membri au lucrat la el). Nu cred că are foarte mare importanţă cine ce a zis, cine ce a ripostat. Mai importantă mi se pare reacţia unor autori nemulţumiţi de tratamentul aplicat contribuţiilor lor la respectivele antologii. Mai important mi se pare că sînt autori care, atunci cînd decid să iasă în public, nu îşi sumă toate riscurile. Pentru că da, se poate să fii lăudat pentru „operă“, dar, la fel de bine, se poate să primeşti şi critici. Chiar şi exprimări de genul „n-am înţeles ce-a vrut să zică“, formulare care, venind de la cititori, ar trebui să-l pună pe gînduri pe autor, să-l facă să se întrebe „dar eu n-am nici o vină în asta?“. La urma urmei, măiestria scriitorului constă şi în a se face înţeles de