Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Cezar Cioată a revenit în PP-DD la numai două zile după ce-şi anunţase plecarea la PC

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 7 februarie 2013 ·

La numai două zile după ce a anunţat că se înscrie în Partidul Conservator, deputatul Cezar Cioată a revenit asupra deciziei. Acesta a anunţat că rămâne şi pe mai departe în PP-DD, partid alături de care a pornit la drum în urmă cu aproximativ doi ani. Cezar Cioată a precizat că a fost convins să revină în partidul căruia îi datorează ascensiunea politică până în Parlamentul României de colegii şi oamenii din teritoriu, care i-au cerut insistent să nu şteargă cu buretele munca din ultima perioadă.

„PP-DD este o familie mare, iar ca în orice familie mai apar disensiuni şi disfuncţionalităţi. Acesta a fost motivul care m-a determinat să fac un pas înapoi, dorinţa mea fiind aceea de a nu învolbura apele în partidul în care am cunoscut afirmarea politică”, a arătat deputatul PP-DD de pe Colegiul 9 Vatra Dornei.

Cezar Cioată a menţionat că a avut o discuţie foarte serioasă cu conducerea centrală a partidului, dar şi cu Dan Diaconescu, iar toate nemulţumirile şi problemele au fost puse pe tapet.

„În urma acestor discuţii, am ajuns la concluzia că trebuie să pun umărul la consolidarea Organizaţiei Judeţene a PP-DD Suceava. Sper ca alături de mine să fie toţi colegii şi membrii PP-DD şi împreună să facem o muncă foarte bună”, a mai arătat deputatul Cioată.

Acesta a fost ales parlamentar după alegerile din 9 decembrie 2012 şi reprezintă interesele alegătorilor din Colegiul 9 Vatra Dornei. Pe acelaşi colegiu a mai fost ales deputat şi Dumitru Pardău, membru PNL şi candidat din partea USL la scrutinul de la finele anului trecut.

La numai două zile după ce a anunţat că se înscrie în Partidul Conservator, deputatul Cezar Cioată a revenit asupra deciziei. Acesta a anunţat că rămâne şi pe mai departe în PP-DD, partid alături de care a pornit la drum în urmă cu aproximativ doi ani. Cezar Cioată a precizat că a fost convins să revină în partidul căruia î

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 5 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 5 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 5 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 7 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 7 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 8 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°