Eclipsa pe care literatura veche o traverseaza se explica, in mare masura, prin lipsa crasa de cultura a studentului mediu. Accesul e conditionat de minimele cunostinte pe care, din pacate, liceul de azi nu prea le mai asigura unui absolvent. Mai are literatura veche cititori? A avut, de fapt, ea vreodata un public larg, nu egal, dar macar apropiat ca numar de cel care urmareste literatura contemporana? Cine mai citeste, azi, vechile pagini ale cronicilor sau romanul lui Cantemir ori "poemationul eroi-comico-satiric" al lui Budai-Deleanu? Mai nimeni, s-o recunoastem. Ceea ce conventional numim literatura veche a fost mereu un obiect de studiu inaccesibil maselor largi. Rarii studiosi s-au mai aplecat asupra operelor celor din vechime, nu cititorii obisnuiti. Si nici macar criticii literari, care nu prea au detenta filologica, obligatorie in cercetarea acestui sector vitregit. Vi-l imaginati pe Alex. Stefanescu scriind comprehensiv despre Istoria ieroglifica? Mai bine nu... Prima constatare pe care sint nevoit sa o fac, inca de la primele intilniri cu studentii din anul I, carora le predau chiar literatura medievala, de la primele tentative de dialog, este ca absolventii de liceu, care au obtinut note foarte mari la bacalaureat, nu au habar de ceea ce reprezinta inceputurile literaturii romane. Au in schimb prejudecati pe necitite: presupun ei ca ar fi vorba de ceva plictisitor, greoi, care nu are cum sa-i atraga. Nu manifesta nici macar deschiderea de a-si bate cit de cit capul: Antim parca le-ar placea, dar nu sint dispusi sa invete cite ceva despre retorica sacra, Ureche e cam sec, Miron Costin cam cicalitor, iar Neculce, ei, da, Neculce aduce cu ce se scrie in tabloidele de azi: e cronicarul birfitor si foloseste cuvintul "curva". Le place, fireste, episodul celei de a doua domnii a lui Dumitrasco Voda Catacuzino, de unde afla ca existau si in secolul al XVIII-lea