De fapt, nu Becali este problema. Problema este la noi, la români. Aşa cum puteţi citi în analiza din pagina noastră de politică internă, partidul cu care Becali speră să prindă o De fapt, nu Becali este problema. Problema este la noi, la români. Aşa cum puteţi citi în analiza din pagina noastră de politică internă, partidul cu care Becali speră să prindă o poziţie de forţă în viitoarea construcţie guvernamentală nu este decât un biet tigrişor gonflabil. Iar liderul său nu este decât un simplu om, ca atâţia alţii prinşi pe nepregătite în vârtejul îmbogăţirii de tranziţie. Are, în plus, un soi de candoare a copilului întârziat care găseşte în sfârşit jucăria preferată. Mai are o mărinimie ieşită din comun atunci când nu e de-a dreptul interesat şi un umor involuntar pur şi simplu înduioşător. Nu de acest om trebuie să ne temem. Ci de cu totul altceva. De exemplu, de miile de perechi de mâini întinse la fiecare apariţie publică a liderului PNG. De speranţele nutrite, în secret sau manifest, că întâlnirea cu liderul, acea clipă astrală din destinul fiecăruia va fi încununată cu suta de parai. Să ne temem de feţele bisericeşti care-şi leapădă atât de lesne demnitatea lor de slujitori ai Domnului şi de pastori ai comunităţilor, în schimbul donaţiilor grase. Să ne temem de intoleranţa mascată de pelerina credinţei. Să ne temem fiindcă a fost posibil ca oameni altfel decât cei obişnuiţi să fie luaţi la bătaie în plină stradă, în numele unor convingeri religioase. Să ne temem după ce am aflat că unul dintre participanţii la evenimentele de atunci este acuzat astăzi de agresarea unui cameraman, înaintea unui meci de fotbal. Să ne temem la gândul că violenţa de pe stadioane basculează încet-încet în stradă şi virează, pe nesimţite, spre politică. Să ne temem atunci când în jurul lui Gigi Becali găsim intelectuali - oameni care, de bună seamă, ştiu. Să ne temem atunci când