„Cin’ s-aseamănă s-adună” este o veche rostire al cărei adevăr am observat a fi fost reconfirmat pe parcursul ultimului concert al formaţiei SonoMania. Concertul a avut loc în zilele de sfârşit ale acestei luni, la Palatul Şuţu, în organizarea Fundaţiei ACCUMM.
Este o formaţie camerală înfiinţată de puţină vreme, tineri animaţi de iniţiativa unui inimos grup de creatori, inclusiv de muzicieni performeri conduşi de compozitoarea Diana Rotaru.
Concertele au menirea de a aduce în lumina atenţiei publice creaţiile tinerilor artişti, realizările tinerilor instrumentişti, studenţi sau absolvenţi de dată relativ recentă ai Universităţii bucureştene de muzică.
În plus, lucrările acestora au fost atent plasate în contextul mai larg al muzicii româneşti de dată recentă, de asemenea, de ultimele decenii ale secolului trecut, în contextul mai larg al creaţiei secolului XX. Nu este puţin lucru!
Compozitoarea Sabina Ulubeanu şi violoncelistul Eugen Bogdan Popa pot fi consideraţi drept vârfuri ale tinerei generaţii de muzicieni ajunşi la nivelul unei maturizări de semnificaţie. „Vers le ciel”, pentru violoncel solo, este lucrarea unei meditaţii înseninate, pe cât de adânci, pe atât de comunicative.
În mod cu totul semnificativ, coerenţa structurii componistice pune în lumină raportul dintre rafinamentul timbral şi sensibilitatea gândului care serveşte acestei edificări. Iar Popa este violoncelistul muzician al unei abordări sensibile, realmente temeinice, cel care ştie, care poate a-şi însuşi valorile fundamentale ale opus-ului prezentat.
Talentul său este întărit de o gândire muzicală sistemică ce pătrunde sensul adânc al acestei lucrări pe care, personal, nu regret a o considera drept o majoră creaţie poematică a anilor începutului de secol, în muzica românească.
Semnificativ îmi apare faptul că a