UPDATE: Fostul ministru de Externe va susţine şi o conferinţă de presă la ora 17.00 .
Teodor Baconschi, a cărui revocare din funcţia de ministru de Externe a fost anunţată luni de către premierul Emil Boc, a revenit, marţi, de la Bruxelles şi urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, au declarat, pentru Mediafax, surse politice.
Teodor Baconschi a revenit, marţi, la prânz, de la Consiliul Afaceri Externe, de la Bruxelles.
Surse politice au declarat, pentru Mediafax, că, imediat după ce a revenit la Bucureşti, Baconschi a plecat la Palatul Cotroceni pentru o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu.
De altfel, Teodor Baconschi a anunţat încă de luni că se va întâlni marţi cu şeful statului, la revenirea în ţară. Baconschi a spus, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, că a discutat şi luni cu preşedintele. "Dânsul nu era la curent că hârtia plecase pe traseu", a spus el.
Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa protestatarilor, a anunţat, luni, în Parlament premierul Emil Boc.
UPDATE: Fostul ministru de Externe va susţine şi o conferinţă de presă la ora 17.00 .
Teodor Baconschi, a cărui revocare din funcţia de ministru de Externe a fost anunţată luni de către premierul Emil Boc, a revenit, marţi, de la Bruxelles şi urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, au declarat, pentru Mediafax, surse politice.
Teodor Baconschi a revenit, marţi, la prânz, de la Consiliul Afaceri Externe, de la Bruxelles.
Surse politice au declarat, pentru Mediafax, că, imediat după ce a revenit la Bucureşti, Baconschi a plecat la Palatul Cotroceni pentru o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu.
De altfel, Teodor Baconschi a anunţat încă de luni că se va întâlni marţi cu şeful statului, la revenirea în ţară