Cu bugetul pe anul viitor pe masa, cu delegatia FMI la Bucuresti, privind cu jale sondajele de opinie, dar si asteptand cu un oarecare frison motiunea de cenzura ce va testa soliditatea coalitiei si a PD-L, Guvernul Boc sta intre mai multe ciocane si mai multe nicovale.
A lansat deja cantece de sirena cu majorarea salariilor bugetarilor, este tentat de reducerea cotei unice sau macar a contributiilor sociale, care sa scada costurile cu forta de munca, are nevoie de bani cu care sa mai cumpere cumintenia deputatilor si senatorilor inainte de voturile esentiale, insa nu are de unde sa scoata bani pentru toate acestea.
De partea cealalta, Opozitia lanseaza, ca doar n-o doare gura, oferte fara cea mai mica acoperire, de la eliminarea masurilor de austeritate, la cresteri de pensii si salarii, de parca banii ar creste in copaci si ar trebui doar culesi si impartiti. Evident ca nu le-ar putea pune in practica daca ar ajunge la guvernare, dar vor pune in loc placa cu greaua mostenire.
Dar aceste oferte prind la populatie, caci prima grija a omului este aceea de buzunarul propriu, nu de strategii economice fie ele si vitale. Dar indiferent cat s-ar invarti Guvernul in jurul cozii si indiferent cat populism ar revarsa PNL si PSD peste romani, adevarul ramane acela spus de economistii care evalueaza sec situatia si el porneste de la cauzele pentru care Romania a ajuns in situatia de acum.
Criza aceasta are doua componente. Pe de-o parte, exista componenta internationala, de netagaduit. Toata lumea a resimtit socul, platit in cel mai bun caz cu o incetinire a cresterii economice sau cu recesiune in diferite grade. Romania a platit si continua sa plateasca unul dintre cele mai mari preturi din cauza celei de-a doua componente a crizei: viciile structurale specific romanesti.
Criza ne-a lovit mai rau pentru ca am intampi
