Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu, despre protestele sindicaliştilor de la metrou: Nu negociez cât timp sunt oameni în stradă

Publicat in Romania Libera, miercuri 6 martie 2013 ·

Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu a declarat că nu va discuta cu protestatarii de la Metrorex cât timp sunt în stradă şi a arătat că nu a luat decizia de a trece Metrorex în subordinea Primăriei Capitalei, ci doar sunt discuţii şi că nu a pus nicio clipă problema diminuării salariilor acestora, informează Mediafax.

"Nu voi negocia niciodată atât timp cât sunt oameni în stradă. M-am întâlnit şi ieri cu conducerea sindicatelor de la Metrorex, mă voi întâlni şi mâine, dar nu astăzi, pentru că eu consider că lucrurile nu trebuie discutate sub presiune", a precizat, miercuri, Relu Fenechiu, întrebat în legătură cu protestele sindicaliştilor de la metrou.

El a arătat că, dacă va lua decizia ca Metrorex să treacă în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, această hotărâre va fi numai după ce vor fi discuţii şi negocieri cu partenerii sociali. "Deocamdată pe mine mă interesează, ca ministru, în primul rând să găsesc soluţii pentru continuarea lucrărilor la Magistrala 5 şi nu am pus nicio clipă problema diminuării salariilor muncitorilor de la Metrorex şi atât timp cât o să fiu acolo şi o să pot, nici nu o să o pun vreodată", a adăugat Fenechiu.

El a mai spus că nu există un termen pentru acest lucru şi nu a spus că va lua o asemnea decizie.

"Există doar discuţii privind dezvoltarea unei Autorităţi Metropolitate de Transport care să asigure un transport civilizat în interiorul Bucureştiului şi să asigure legături cât mai bune între Bucureşti şi localităţile învecinate", a adăugat Fenechiu.

Citeşte şi Fenechiu NU RENUNŢĂ: Avionul Tarom pentru deplasările lui Băsescu este amenajat tip. Analizaţi cine minte

Ministrul Transporturilor a mai spus că, în viziunea sa, metroul ar trebui să fie în subordinea muncipalităţii. "În viziunea mea, dacă mă întrebaţi, luând modelele de succes din lume, la Londra, la Paris, metroul este în subordine

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 54 minute
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 25 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 24 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 39 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°