Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a „pierdut” Craiova Maxima

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 iulie 2013 ·

Azi va fi prezentată organigrama noii U Craiova. Mititelu şi gruparea girată de primărie se ceartă pe palmaresul fostei mari echipe, iar Lia Olguţa Vasilescu dezvăluie că ea şi consilierii locali au fost ameninţaţi!

Telenovela Craiovei ru lează la concurenţă cu cea a Rapidului. Şi se chinuie să o întreacă. Astăzi e programată prezentarea strategiei CS Universitatea Craiova, echipa paralelă cu cea a lui Adrian Mititelu şi încurajată de primarul Lia Olguţa Vasilescu.

A rămas palmaresul la Dinel Staicu?

Se pare că tot azi, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local, este trecut un punct în care se va lua în discuţie ca Mititelu să fie scos şi din baza de cantonament din Lunca Jiului, acolo unde se pregătea Universitatea încă din anii ,80. Mai mult, surse craiovene vorbesc despre faptul că, în anul 2005, atunci când după retrogradarea în Divizia B i-a cedat echipa lui Mititelu, Dinel Staicu, unul dintre „ţeparii” celebri ai ţării, l-a păcălit şi pe acesta.

Astfel, Dinel Staicu i-ar fi cedat lui Mititelu o societate, SC FC Universitatea Craiova, care avea drepturile federative ale unor fotbalişti, certificatul de identitate sportivă, activitatea sportivă şi licenţa, nu şi istoria, se arată pe un site craiovean, micapi. ro! Mai exact, palmaresul echipei până la acea dată ar aparţine unei alte societăţi, alta decât cea care a ajuns la Mititelu.

Olguţa, ameninţată!

Totodată, după ruptura dintre Olguţa Vasilescu şi Adrian Mititelu, cel din urmă ar fi recurs la mai multe mesaje de ameninţare, atât la adresa primarului, cât şi a consilierilor locali. „Ne-am răzgândit în lumina noilor documente prezentate de suporteri care au cercetat în amănunt... Adevărul este, dragă Adrian, că nu ai nicio dovadă că palmaresul Maximei se află în buzunarul tău”, a scris Lia Olguţa Vasilescu pe pagina sa de Facebook, dezvoltând chestiunea arzătoare „la cine e p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°