De cîte ori se apropie sărbătorile de iarnă, mă cuprinde un soi de pathos sarmalic. Începe să miroasă a sarmale peste munţii Carpaţi, vorba poetului, şi această boare simbolică îmi pătrunde în suflet şi simţiri. Nu a trecut astfel an din cei petrecuţi la Dilema în care să nu scriu despre sarma. Nu voi face deci excepţie nici de data aceasta. Deschiderea capitolului de negociere al agriculturii - pe de parte cel mai complex şi complicat din cîte am avut şi vom avea parte - mă face să mă gîndesc însă de data aceasta la viitorul sarmalei naţionale, la sarmaua integrată. Cum va arăta ea? Cum o vom găti, cum o vom mînca? Cel mai bun mijloc de a căuta un răspuns este probabil acela de a lua la întrebări un concept - şi instituţia sa normativă: food safety. Este de presupus că în viitorul apropiat nu se vor schimba multe în privinţa sarmalei reale; sarmaua legală (ca să reiau distincţia dintre ţara reală şi ţara legală) va avea însă de suferit multe schimbări prin integrarea sa europeană. Să încercăm să le ghicim. Food safety desemnează un sistem instituţional de reglementări internaţionale care ne asigură că tot ceea ce băgăm în gură este controlat cu grijă şi că ne aflăm astfel în deplină siguranţă alimentară: Mănîncă liniştit, food safety veghează pentru tine! Acest sistem este deci un control al consumului de dragul consumatorului. Ce poate fi mai liniştitor? Circumspect ca tot românul care a fost liniştit de prea multe ori, nu mă pot împiedica să nu mă uit însă puţin în bucătăria acestei linişti care ni se pregăteşte. Constat astfel mai întîi ceva cu adevărat liniştitor: eu, consumatorul - care nu sînt şi producător - nu mai trebuie să mă asigur personal de ceea ce mănînc, ci deleg această preocupare unei instituţii specializate, acreditate şi vigilente care mă asigură că totul e în regulă. La prima vedere, este vorba deci despre un control sanitar, o preocupar