Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prahova: 300 de angajaţi ai unor muzee, în proces cu CJ pentru acordarea celui de-al 13-lea salariu

Publicat in Mediafax, duminică 15 decembrie 2013 ·

Aproape 300 de angajaţi ai unor instituţii de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Prahova au cerut în instanţă acordarea celui de-al 13-lea salariu pentru anul 2010, conform contractului colectiv de muncă de la acea dată, instanţa de fond dispunând acordarea acestui salariu.

Aproape 300 de salariaţi ai Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, ai Muzeului de Artă "Ion Ionescu Quintus", ai Muzeului de Ştiinţele Naturii şi ai Bibliotecii "Nicolae Iorga" din Ploieşti, instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, au dat în judecată instituţiile angajatoare şi Consiliul Judeţean, cerând în instanţă al 13-lea salariu aferent anului 2010.

Salariaţi din Muzeul de Artă Ploieşti au declarat corespondentului MEDIAFAX că angajaţii nu au primit acest beneficiu, deşi el era prevăzut în contractul colectiv de muncă valabil la acea dată, din cauza măsurilor luate de Guvernul Boc, care a tăiat primele şi a redus salariile.

Angajaţii celor patru instituţii de cultură au deschis la Tribunalul Prahova procese separate, în unele cazuri salariaţii fiind constituiţi în sindicate, în alte cazuri apărând zeci de reclamanţi, întrucât salariaţii nu au un sindicat la care să fie afiliaţi. Conform surselor citate, avocaţii pentru procesele respective au fost plătiţi din banii salariaţilor, care nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Tribunalul Prahova, instanţă de fond în toate cele patru procese, a dat dreptate salariaţilor, dispunând , încă de la primul termen al procesului, plata celui de-al 13-lea salariu actualizat cu rata inflaţiei, iar muzeele şi CJ Prahova au atacat sentinţele. Unul dintre procese a fost judecat, iar la recurs salariaţii au pierdut, decizia de neacordare a celui de-al 13-lea salariu fiind definitivă.

Astfel, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, salariaţii care nu sunt constituiţi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 14 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°