Din 1990 şi până acum am mers de fiecare dată la vot. Chiar şi atunci când a trebuit să-l votăm pe Iliescu ca să nu iasă cumva Vadim preşedinte. Sau, mai precis, mai ales atunci. Şi spun asta pentru că împrejurarea aceea este foarte relevantă pentru ţara în care trăim. Atunci a trebuit să votăm un "rău" mai mic împotriva unui "rău" mai mare. Şi acum, după 22 de ani, îmi dau seama, că de fapt, absolut la fiecare sesiune de alegeri a fost aşa. Nu ne duce pur şi simplu mintea să depăşim acest nivel al mediocrităţii, mulţumindu-ne mereu cu "un pic mai bine", în loc să facem o schimbare radicală, începând chiar cu noi înşine.
Anul ăsta mi-am dat seama că nu are absolut nici un fel de rost să mai merg la vot. Că pur şi simplu nu contează pentru cine trebuie. Şi mai ales pentru că trăim într-o "democratică dictatură" a unei false majorităţi – adică acea minoritate care se duce la vot şi-şi alege stăpânii de la masa cărora ciuguleşte, apoi, firimiturile. Adevărata majoritate nu votează dintr-un motiv foarte simplu: candidaţii – TOŢI CANDIDAŢII – sunt fix după chipul şi asemănarea minorităţii care se duce la vot şi-i trimite în Parlament şi Guvern sau la Primărie. Şi pur şi simplu nu mai vreau să consimt la această cârdăşie ipocrită.
Dacă ne-am duce la vot şi noi, majoritatea care nu votează, dezastrul ar fi şi mai mare: candidaţii sunt aceiaşi – nu există alte opţiuni – şi nu am face decât să le oferim o şi mai mare legitimitate, fapt ce le-ar consolida şi mai bine poziţiile.
Nu mai vreau ca prin votul meu să legitimez nici măcar juridic această clasă politică. Nu mai vreau să dau votul meu nici unui partid politic. Nu vreau să mai votez pentru românii care sunt înregimentaţi ca orbii în pseudopartidele politice de la noi, ca să le fie tot numai lor bine. Nu mai vreau să girez cu votul meu, dincolo de corupţie, ipocrizie, minciună, demagogie, incompetenţă
