Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Costea, spre CFR

Publicat in Adevarul, marți 5 iunie 2012 ·

Andone a lăsat de înţeles că atacantul ar putea ajunge în Gruia.

Unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti din Liga I până acum câţiva ani, Florin Costea a ajuns acum să părăsească Steaua (a dat două goluri într-un sezon) pe uşa din dos, fiind efectiv aruncat de formaţia din Ghencea!

Vârful de 27 de ani n-a mai redevenit acelaşi fotbalist după accidentarea pe care a suferit-o acum doi ani, pe când era la Universitatea Craiova. Iniţial, s-a spus că Ioan Becali îl va duce pe Costea la ŢSKA Sofia într-o nouă încercare de a-i relansa cariera. Totuşi, e posibil ca Florin să primească o nouă şansă în ţară, mai precis de la CFR Cluj.

„Nu e terminat"

Ioan Andone a lăsat de înţeles că atacantul poate ajunge sub comanda sa. „Talentul lui Florin Costea nu poate fi pus la îndoială. După părerea mea, el nu a făcut o pregătire aşa cum trebuie, asta reiese din ce-am văzut eu. Costea nu e un fotbalist terminat, nici vorbă, din contră, el mai are multe de demonstrat şi chiar poate. Şi are nevoie şi de încredere", a afirmat tehnicianul CFR-ului pentru „Ziua de Cluj".

Întrebat dacă Florin Costea e o ţintă pentru formaţia sa, „Fălcosul" a răspuns: „Nu ştiu, nu ştiu ce să zic acum, vom vedea. Oricum vom mai face unul sau două transferuri".

Dacă l-ar lua pe Florin Costea, acesta ar deveni al doilea atacant la care renunţă Steaua şi care, ulterior, ajunge în Gruia. Acest traseu l-a urmat şi Pantelis Kapetanos.

Grecul a fost golgheterul roş-albaştrilor, însă, la un moment dat, s-a accidentat. Ştiind că atacantul va avea nevoie de o pauză lungă pentru a se reface, Becali a renunţat la el, în condiţiile în care grecul avea şi un salariu mare. Imediat, „Kape" a ajuns la CFR, clujenii au avut răbdare cu el şi au fost răsplătiţi în returul recent încheiat, când golurile decisive ale vârfului au contribuit din plin la al treilea titlu cucerit de CFR.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 5 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 7 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 7 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 12 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 9 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 12 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

9°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°