Un surplus de vitamine şi implicarea în activităţi fizice ne pot apăra de stările de melancolie specifice perioadei reci Depresiile sezoniere sunt afecţiuni ce apar numai în timpul
Un surplus de vitamine şi implicarea în activităţi fizice ne pot apăra de stările de melancolie specifice perioadei reci
Depresiile sezoniere sunt afecţiuni ce apar numai în timpul lunilor reci. Ele sunt cauzate în principal de existenţa unor dezechilibre ale unor substanţe din organism, dar şi de hormonii din creier, influenţaţi de absenţa soarelui. Printre simptome se numără starea de nelinişte, pierderea energiei, precum şi a capacităţii de concentrare.
Aceste dezechilibre ale organismului produc o gamă largă de simptome, inclusiv dorinţa de nestăpânit de consumare a carbohidraţilor, creşteri în greutate sau dimpotrivă pierderea unui număr mare de kilograme. Alte simptome frecvent întâlnite sunt: dorinţa de a dormi mai mult decât este necesar, o stare de nelinişte, pierderea energiei şi a capacităţii de concentrare şi prezenţa constantă a unei stări depresive.
"Fiecare dintre noi este setat pe anumite modele învăţate în timpul vieţii, iar melancolia specifică sezonului rece corespunde tocmai unei astfel de setări a organismului. Starea de spirit este întotdeauna corelată cu situaţia meteorologică, prezenţa sau absenţa luminii soarelui influenţându-ne într-o mare măsură", a explicat psihologul Andrei Chiriac.
Lipsa luminii soarelui, cauza melancoliei
Ceea ce deosebeşte astenia de toamnă de celelalte forme de depresie este faptul că aceasta apare în lunile reci şi este legată în mod direct de reducerea perioadei însorite şi implicit a timpului petrecut sub razele soarelui. Specialiştii consideră că afecţiunea este cauzată în principal de lipsa unei substanţe din creier, serotonina, responsabilă de reglarea apetitului şi a somnului.
În schimb