Tot mai mulţi foşti arbitri sunt angajaţi în conducerea cluburilor din primul eşalon, prezenţa lor fiind o garanţie a faptului că echipele la care activează ar urma să fie favorizate de către actualii cavaleri ai fluierului.
Deşi este judecat în continuare, alături de omul de afaceri Sorin Ţerbea, în dosarul corupţiei din arbitraj, fostul preşedinte al CCA Vasile Avram a revenit în fotbal.
El şi-a preluat începând de ieri prerogativele de secretar general al Astrei Ploieşti. „L-am adus pe Avram pentru că n-aveam om pe postul acesta. Secretarul general este omul care controlează toată activitatea clubului. Avram a fost la nişte instituţii cu care nu mulţi se pot lăuda. S-a simţit onorat când i s-a făcut oferta, este un om care vrea să muncească, este un om foarte competent", l-a ridicat în slăvi pe Petre Buduru, preşedintele Consiliului Director al Astrei.
Colegi la Securitate
De fapt, cel care a decis angajarea este patronul Ioan Niculae. Despre amândoi s-a spus că au fost angajaţi ai Securităţii. Bossul ploieştenilor a recunoscut acest lucru, în vreme ce Vasile Avram susţine că a avut legături cu Securitatea, dar că nu a fost colaborator. Dumitru Dragomir a dat cărţile pe faţă. „Da, dom'le, au fost colegi la Ministerul de Externe. Ce dacă aveau grade? Niculae a vrut să-şi ajute un fost coleg. L-aş fi luat eu pe Avram, da' n-am post şi nu mai am nici bani la Ligă", s-a plâns Mitică Dragomir.
Avram nu este însă un caz singular în Liga I. Mai mulţi foşti arbitri şi-au găsit posturi călduţe în conducerea cluburilor. De-a lungul timpului au existat voci care au susţinut că ei şi-ar fi ajutat echipele la care activează încă din perioada în care erau purtători de fluiere sau fanioane. În orice caz, în lumea fotbalului se ştie că e bine să ai un fost „fluieraş" în cadrul clubului, pentru a beneficia măcar de arbitraje corecte, dacă nu chiar să