Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Patriotul Geoană şi trădătoarea Macovei

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 mai 2009 ·

Mircea Marian: „Liderul PSD îi face trădători pe cei care spun, la Bruxelles, adevărul despre corupția din România. Dar el, care-i protejează pe corupți, ce este?”.

Pentru preşedintele PSD, Mircea Geoană, a spune adevărul despre corupţia din România este un gest „antinaţional”. Potrivit lui Geoană, interesul naţional ar fi să ţinem sub preş mizeria, să le spunem comisarilor de la UE că totul este bine şi frumos la noi în ţară şi apoi să le păpăm banii. „Pupa-i în bot şi ia-le tot”, pare a fi lozinca PSD, în completare la ceea ce Adrian Năstase spunea, prin 2003, cum că nu ar mai trebui să „ne tot plimbăm cu corupţia în gură”. În schimb, fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei - care sugerează că cei din Uniunea Europeană au dreptate atunci când ne ameninţă cu sancţiuni financiare pentru lipsa de progrese în lupta cu corupţia - este, în viziunea liderului PSD, o trădătoare şi ar trebui ca PDL să o retragă de pe listele de candidaţi la Parlamentul European.

Mircea Geoană nu spune însă un cuvânt despre faptul că principalul responsabil pentru faptul că România nu şi-a îndeplinit angajamentele pe care şi le-a luat în cadrul aşa-numitului „Mecanism de Cooperare şi Verificare” este chiar PSD. Ani buni, parlamentarii PSD au făcut zid în jurul lui Adrian Năstase şi au blocat procesele care ar fi urmat să lămurească modul în care fostul premier a dobândit o avere fabuloasă. Ridicarea imunităţii lui Năstase a venit foarte târziu, iar acum preşedintele Consiliului Naţional al PSD tergiversează - la fel cum procedează mai toţi foştii şi actualii demnitari judecaţi pentru corupţie - procesul ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dar cazul Năstase nu este singular: Senatul se chinuieşte de luni întregi să ia o decizie în cazul lui Şerban Mihăilescu, fost secretar general al guvernului Năstase şi supranumit „Miki Şpagă”. Merită menţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum o ora
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 3 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 10 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, în perioada 13 mai - 10 iunie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în unele zone, iar ploile vor fi

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°