Mesajul a fost trimis. Multumesc!

\"Cu o zi înainte de plecare m-au anunţat că au anulat biletele\"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 24 ianuarie 2012 ·

Clienţii unei firme de turism se plâng că au fost păcăliţi: au plătit în avans bilete care au fost anulate, iar banii nu le-au fost returanţi. Agenţia dă vina pe partenerii externi. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Sorina şi-a rezervat cu două luni înainte de plecare biletele pentru a petrece un sejur în oraşul considerat de ea ca fiind de vis - Barcelona. Trebuia să plece în luna decembrie 2011, iar rezervarea a fost făcută prin Shell Tour din Bucureşti.

Cu doar o zi înainte de a îmbarca spre Catalunia, Sorina a primit un e-mail de la agenţia de turism prin care era anunţată că "biletele au fost anulate".

A rămas cu o pagubă de 3.000 lei, sumă plătită în avans pentru patru bilete cu destinaţia Barcelona. "Am cerut să mi se restituie banii. Cei de la agenţie s-au făcut că plouă. În cele din urmă, mi-au spus că îmi dau banii până în ianuarie, însă asta nu s-a întâmplat", se plânge tânăra.

"Am recuperat 650 de lei din 1.500"

Un alt caz în care este implicată aceeaşi agenţie de turism este cel al Iuliei. "Le-am comunicat că îmi vreau imediat banii şi nu doresc altă excursie de la ei. Eu am plătit pentru o vacanţă la Istanbul în jur de 1.500 de lei, din această sumă am recuperate până în acest moment doar 650 de lei. Intenţionez chiar să acţionez firma în instanţă pentru că, pe lângă suma pe care trebuie să o recuperez, mai am de încasat şi penalităţi de peste 1.000 de lei pentru faptul că au întârziat să-mi ofere sumele cuvenite", spune hotărâtă clienta.

Conform datelor puse la dispoziţie de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) s-au înregistrat 24 de reclamaţii care vizează firma Shell Tour.

Shell Tour: "Partenerii externi au anulat biletele"

Operatorul economic a fost deja sancţionat de către ANPC, iar cazul va fi transmis şi Ministerului Turismului, care poate deci

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 10 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 8 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 8 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°