Socotit un scriitor emblematic al literelor româneşti postbelice, Marin Preda a fost tratat şi după 1989, într-o manieră univocă, exclusiv encomiastică, ce pe de o parte eluda frapantele denivelări ale operei sale (Cornel Regman îmi spunea că tematica urbană a reprezentat o veritabilă decapitare a acesteia!), pe de alta nu se încumeta a indica foarte numeroasele compromisuri pe care le-a făcut propagandei comuniste. Dacă în trecut situaţia era oarecum explicabilă prin împrejurarea că instanţele politice (ca şi unele redacţii) echivalau orice obiecţie la adresa scriitorilor aşezaţi pe panoul de onoare al "măreţelor realizări socialiste" cu o cîrtire împotriva regimului, azi ea ne apare îndeajuns de ciudată. Cufundat într-o luminozitate înecăcioasă, spiritul critic suferă evident. Din care pricină ni se înfăţişează extrem de oportună o cercetare pe cît de solid documentată, pe atît de firesc inconformistă precum cea pe care ne-o oferă dl George Geacăr, sub titlul Marin Preda şi mitul omului nou. De facto, e pus în chestiune şi mitul Preda, ai cărui zelatori pretind că scriitorul ar fi fost nu numai important (ceea ce cred că nu doreşte a nega nimeni, în speţă ca autor al primului volum al Moromeţilor), dar şi un purtător de steag al conştiinţei antitotalitare, o pildă de curaj, demnitate, caracter etc. Mărturisim că ne-a uimit nu doar persistenţa unei atari perspective intenabile, dar şi contrasemnarea ei de către cîteva nume, la rîndul lor importante, într-un număr mai vechi din Caiete critice, înţesat de hiperbole închinate fostului director al Editurii Cartea Românească. De ce să nu ne mulţumim cu recunoaşterea unor merite reale ale sale şi să-i atribuim altele, fanteziste? Căci adevărul este acesta, rezumat de dl Geacăr: "Om al vremii sale, un democrat Marin Preda n-ar fi avut cum să fie". Deoarece: "Tributul plătit regimului se simte". Se simte perpetuu cu to