Compania britanică Zero Carbon 2020 intenţionează să înceapă, din al doilea trimestru din 2011, asamblarea automobilelor electrice la o fabrică situată în Stara Zagora, un oraş în sudul Bulgariei, a declarat Jamie Robertson, directorul companiei, citat de Novinite.com. Sursa: AGERPRES
Oficialul companiei britanice a participat joi şi vineri la conferinţa "Automobilele electrice, provocări pentru noua mobilitate", desfăşurată la Sofia.
Investiţia iniţială este estimată la 6,5 milioane de leva (circa 3 milioane euro). Dacă piaţa va reacţiona pozitiv, volumul investiţiei va ajunge la 10-12 milioane euro.
La Stara Zagora urmează să fie asamblate două modele de autoturisme, unul urban şi unul sportiv. Acestea pot merge 300 km fără să fie nevoie să-şi reîncarce bateria, în condiţiile în care media globală pentru maşinile electrice este de 150 km până la prima reîncărcare, potrivit Zero Carbon.
Urmează noi investitori
Compania va dezvolta în continuare modele cu aşa-numită sarcină inductivă, fără să fie necesare cablurile pentru a conecta vehiculul la staţiile de încărcare.
Zero Carbon va dezvolta în continuare modele cu aşa-numită sarcină inductivă, fără să fie necesare cablurile pentru a conecta vehiculul la staţiile de încărcare.
"Compania a ales Bulgaria pentru acest proiect datorită poziţiei geografice strategice, îmbunătăţindu-ne astfel poziţia în Europa, datorită unui mare număr de ingineri bine calificaţi, precum şi a bazei economice durabile", se arată pe site-ul Zero Carbon.
Zero Carbon lucrează în parteneriat cu o altă companie britanică, Liberty E Cars, care ia şi ea în considerare să investească în Bulgaria, în producţia de componente ale maşinilor electrice, cum ar fi baterii, electronice etc.
Acum un an, fondul de investiţii internaţional Corus Ventures a anunţa