Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Martor în procesul Cordunenilor, eliberaţi joi după un an şi două luni de arest: „Îmi este şi frică să mai vin la Iaşi!“

Publicat in Adevarul, vineri 11 martie 2011 ·

Vestea eliberării membrilor clanului Corduneanu din arest a căzut ca un fulger peste unul dintre martorii din dosar. Una dintre persoanele care a depus plângere în acest caz susţine că se teme acum pentru siguranţa ei.

Citeşte şi: Iaşi: Clanul Corduneanu a fost pus în libertate (UPDATE)

Martorul, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, spune că nu ştie ce o să se întâmple acum că interlopii au ieşit din arest. „Vai de mine! Îmi bate inima până în gât. Doamne, Maica Domnului! Oare ce o să se întâmple acum? Trebuie să ne păzim de ei? Curge apa pe mine. Oare ce ne facem?", s-a plâns vădit îngrijorat martorul.

Acesta spune că deşi stă mai mult la ţară tot trebuie să vină în oraş pentru a-şi face control periodic la medic, din cauza mai multor operaţii suferite în ultima perioadă. „Stau la ţară după trei operaţii, dar tot trebuie să vin în oraş pentru a-mi lua pensia şi pentru controlul periodic. Acum însă îmi este şi frică să mai intru în Iaşi", a mai spus martorul.

De partea cealaltă, avocaţii din dosar susţin că martorii nu au niciun motiv să se teamă de eliberarea clienţilor lor din arest. „Nu au absolut niciun motiv să-şi facă astfel de griji având în vedere că instanţa de la Cluj a constatat că nu există motive în acest sens. Noi, ca apărători, ne dorim ca aceştia să se prezinte la toate termenele pentru ca dosarul să fie finalizat cât mai repede şi astfel să putem dovedi nevinovăţia clienţilor noştri", a precizat avocatul Bogdan Tufeanu, unul dintre apărători.

Joi seară, judecătorii Curţii de Apel Cluj au decis ca 11 membri ai clanului Corduneanu să fie puşi în libertate. Adrian Corduneanu rămâne în arest pentru că nu a declarat recurs împotriva deciziei judecătorilor de la Baia Mare. În cazul a opt dintre cei eliberaţi, instanţa a decis că nu au voie să părăsească localitatea de domiciliu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 52 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 25 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 23 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°