Ofiţerii BCCO Craiova au reţinut vineri dimineaţă un grup infracţional organizat, format din patru persoane, dintre care una din Craiova, care se specializase în transportarea şi călăuzirea cetăţenilor din Republica Moldova în Italia, trecând ilegal frontiera României. Conform poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, în noaptea de joi spre vineri, a fost organizată o acţiune, sub supravegherea unui procuror din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, existând informaţii că în Bănie se aflau cetăţeni din Republica Moldova, care fuseseră racolaţi de un grup infracţional organizat, pentru a fi călăuziţi în Italia. În urma acţiunii, înainte de intrarea în punctul de trecere a frontierei Nădlac, poliţiştii au prins în flagrant opt persoane care se deplasau cu două autoturisme. Au fost identificate Svetlana Arnăut, de 39 de ani, din Chişinău, care a intrat în ţară prin punctul de frontieră Albiţa, pe 17 iulie, şi Dorina Ungureanu, de 19 ani, tot din Chişinău, aceasta intrând în România prin acelaşi punct de frontieră, pe 22 iulie. Alături de femei au fost depistaţi Romeo Miclescu, de 39 de ani, şi Zaristina Miclescu, de 28 de ani, ambii din Craiova, precum şi trei copii minori ai acestora. Toţi urma să ajungă în Italia, fiind conduşi de Cristian Terschak, de 45 de ani, din Caransebeş, liderul grupului infracţional, de Mario Terschak, de 23 de ani, din localitatea Armeniş - Caraş-Severin, de Adriana Terschak, de 28 de ani, din comuna Vâlcele - Olt, soţia lui Cristian, şi de Ionuţ Hârşovoiu, de 33 de ani, din Craiova.
Zeci de mii de euro, din trafic de migranţi Procurorii DIICOT au stabilit că Mario, Cristian şi Adriana Terschak s-au constituit într-un grup infracţional organizat în 2007, „pentru a racola, îndruma, transporta şi călăuzi persoane, de regulă, cetăţeni din Republica Moldova, cu scopul de a trece ilegal frontiera d