Clinica de Chirurgie cardiovasculara din cadrul Centrului de Cardiologie a reluat interventiile chirurgicale. Reamintim ca, pe 17 ianuarie, datorita unei finantari insuficiente, s-a impus o restrangere a activitatii. Acumulate in timp, datoriile catre furnizorii de materiale sanitare se ridica la aproximativ 7,5 miliarde lei. De la debutul activitatii, in luna iulie 2000, in aceasta clinica au fost efectuate peste 160 de interventii pe cord deschis. Din pacate, a fost si o pierdere, un caz foarte greu. Insa rata esecului este mult mai mica (sub 1%) comparativ cu alte clinici din tara (rata care oscileaza intre 6%-7%) sau chiar din strainatate, unde este de 3%-4%. Infectii postoperatorii nu exista, ceea ce este un lucru foarte bun, deoarece, in multe spitale din Romania, 14%-15% din numarul deceselor sunt cauzate de infectii postoperatorii. Cel mai batran pacient operat la Iasi avea 78 de ani, iar cel mai tanar, un copil de cinci ani. Este foarte posibil ca, pana la sfarsitul anului, sa asistam si la un transplant cardiac la Iasi. Primele transplanturi cardiace din Romania s-au facut in 1999, la Bucuresti, si apoi la Tg. Mures si Timisoara. Reamintim ca, la sfarsitul anului trecut, Asociatia Jurnalistilor din Domeniul Medical a desemnat Centrul de Chirurgie cardiovasculara din Clinica de Cardiologie Iasi drept Clinica anului, pentru cea mai spectaculoasa evolutie. (C.D.)
Clinica de Chirurgie cardiovasculara din cadrul Centrului de Cardiologie a reluat interventiile chirurgicale. Reamintim ca, pe 17 ianuarie, datorita unei finantari insuficiente, s-a impus o restrangere a activitatii. Acumulate in timp, datoriile catre furnizorii de materiale sanitare se ridica la aproximativ 7,5 miliarde lei. De la debutul activitatii, in luna iulie 2000, in aceasta clinica au fost efectuate peste 160 de interventii pe cord deschis. Din pacate, a fost si o pierdere, un caz