Nu ştim exact ceea ce gândesc premierul Ponta şi membrii cabinetului său, dar nu se poate nega sau ignora că s-au aflat într-o situaţie vădit încurcată şi că, în această situaţie, au ales din păcate să sacrifice interese nodale din zona ireversibilului, pentru câştigarea unui confort economic şi politic în zona reversibilului. Aceasta este semnificaţia de ultimă analiză a acceptării integrale a tuturor aşa-ziselor „reforme structurale“, de fapt nişte privatizări şi liberalizări, asumate de fostul guvern în faţa FMI, spre a obţine acordul acestuia din urmă pentru recuperările de salarii şi pensii, justificate legal, politic şi moral.

Poate membrii guvernului Ponta chiar cred în privatizările şi liberalizările respective şi le consideră oportune! Dar dacă, chiar şi cea mai mică umbră asupra implicaţiilor acestor privatizări şi liberalizări există, măcar şi numai din partea unora dintre membrii cabinetului, atunci se pune realmente problema alegerii pe care guvernul Ponta a decis să o facă. La o simplă şi sumară analiză, se poate lesne observa că privatizările incluse în programul FMI se referă doar la societăţi ce sunt deja profitabile şi în mult hulita administrare de stat sau la societăţi care deţin de fapt monopolul asupra unor activităţi strategice şi că transferarea lor către capitalul străin nu va face decât să lichideze şi puţinul din economia care mai rămăsese sub control naţional. Iar liberalizările din energie nu sunt decât numele diversionist al creşterii preţurilor şi nu semnifică altceva decât că românilor li se interzice în calitate de consumatori să beneficieze prin preţuri mai mici de pe urma resurselor pe care Dumnezeu le-a lăsat lor, şi nu altcuiva! Pe ansamblu, aplicarea în continuare a programului FMI în forma actuală, la care guvernul Ponta s-a înhămat, conduce la dispariţia totală a economiei româneşti din spaţiul numit România. Efectele