Din visele noastre de campioni, din luxul şi frumuseţea cantonamentului austriac, ne-am trezit la realitatea dură a plaiurilor noastre de dor, durere şi, mai ales, jale. “Aromânizarea” este întotdeauna dură şi brutală, defineşte cel mai bine nu doar nivelul fotbalistic la care se află echipa ci, mai ales, nivelul de rezistenţă la mediul autohton, la aerul pe care va trebui să-l respirăm în tunelul spre trofeu. Nu este aici nicio lumină, nicio culoare, doar mizerie, duhoare şi putregai fotbalistic. Prin asta trebuie să trecem în fiecare an, e purgatoriul din care ne putem înălţa, din nou, spre Europa.

La drept vorbind, era foarte probabilă această discrepanţă şocantă între amicale şi oficiale. În amicale este vorba doar de fotbal, de construcţie, nu de distrugere. În amicale adversarii nu te studiază, nu au un scop din a te obstrucţiona, nu caută intimidarea şi rezultatul cu orice preţ, ci mai curând îşi interpretează propria partitură. Nimeni nu trage de timp, nu face un scop în sine dintr-o apărare pe două linii, nu este miză, nu este nimic care să îmbie la antijoc. Când apare miza, atunci este de aur şi remiza. Adversarii noştri din prima etapă, precum mulţi dintre cei pe care-i vom întâlni de-a lungul campionatului, nici nu îşi propun mai mult, nu pot emite pretenţii la mai mult. Se aşează voiniceşte pe 2 linii de ţepuşe, refuză cu obstinaţie fotbalul şi aşteaptă doar să treacă timpul. Ăsta nu e fotbal, ci este cel mult o vânătoare de-a vulpea şi ariciul, în care CFR-ul trebuie să fie suficient de şiret încât să poată rostogoli măcar o dată adversarul.

E ridicol acest campionat în care jumătate dintre echipe vor face antijoc doar pentru a-şi atinge scopul şi veţi vedea destul de curând ce repercusiuni va avea acest spectacol de coridă pentru telespectatorii delectaţi tot mai mult cu fotbalul de Champions League. Spectatorii se satură la un moment