Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raport al MS despre cazul de la Câmpulung: "Cadrele medicale nu știau criteriile de declarare a nou-născuților"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 noiembrie 2010 ·

Nici personalul medical și nici managerul Spitalului Municipal Câmpulung nu cunoşteau criteriile actuale de încadrare şi declarare a nou-născuţilor vii sau cum se face managementul terapeutic al prematurului, se arată în raportul întocmit de o echipă de control a Ministerului Sănătații după ce doi copii nu au fost declarați și nici îngrijiți corespunzător timp de 9 zile după naștere.

Conform raportului de control înaintat astăzi ministrului Sănătăţii, CSEKE Attila, menţinerea nou-născuţilor cu prematuritate extremă în secţia de neonatologie a Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel care este o unitate de nivel Ib nu este conformă cu competenţele prevăzute pentru acest nivel de ierarhizare.

În conformitate cu Ordinul 910/2002 şi a Ordinului 1881/2006, protocolul medical în acest caz arată că, după ce nou-născuţilor li se acorda ajutorul în caz de urgenţă şi se stabilizau parametrii vitali, aceştia trebuiau transferaţi cu ambulanţa la unitatea de nivel II, în acest caz Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, sau, după caz trebuia solicitată Unitatea de transport neonatal de la Centrul Regional de nivel III care să asigure transportul nou-născuţilor cu probleme severe ale stării de sănătate la unitatea de nivel III.

Raportul mai evidenţiază că:

1. Medicul ginecolog care a asistat la naştere nu a înregistrat în condica de naşteri cei doi nou-născuţi la data de 9 noiembrie 2010. Naşterea a fost înregistrată după 9 zile, la data de 18 noiembrie 2010, doar atunci când familia a cerut transferul într-o unitate sanitară de nivel III

2. Medicul neonatolog, şef al secţiei de neonatologie, care a fost medicul curant pe durata internării copiilor la spitalul din Câmpulung nu a cerut transferul la o unitate de nivel III, lăsând nou-născuţii internaţi într-o unitate care nu are competenţe în conduita terapeutică a prematurităţii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 57 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 57 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 30 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 57 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 57 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 57 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 57 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°