Românii care au, de mici, abilităţi excepţionale riscă să ajungă adulţi rataţi sau infractori. Motivul: statul nu ştie sau nu vrea să le fructifice talentul. „A beautiful mind“, filmul despre povestea adevărată a sclipitorului matematician John Forbes Nash, îşi poate găsi oricând protagonişti în România. Sursa: Vlad StănescuSursa: Octavian Cocoloş
1 /.
Asta pentru că 4 procente dintre copiii născuţi şi crescuţi pe plaiuri mioritice sunt supradotaţi. Paradoxal, sondajul, care ne ridică peste pragul european de doar 2%, nu este tocmai un motiv de bucurie. Părinţii nu ştiu cum să-i crească pe aceşti copii cu IQ-ul mult peste medie şi, chiar dacă ar şti, nu au unde să-i şcolească pe măsura performanţelor.
Nu se cunoaşte un număr exact al copiilor supradotaţi din România. Dacă majoritatea tinerilor cu capacităţi excepţionale îşi fructifică inteligenţa la olimpiade sau exersând pentru concursuri, în cadrul puţinelor centre de excelenţă din ţară există mulţi alţi adolescenţi care nu-şi dau seama niciodată de abilităţile pe care le au.
Sistemul le pune piedică
„Eu am găsit, într-un sat, un copil de ţigan. Nu ştia să scrie, nici să citească, dar îi bătea la şah pe toţi din şcoală. Am mai întâlnit unul care abandonase şcoala din cauză că părinţii nu aveau bani. Dar copilul acela avea un avans de opt ani faţă de cei de vârsta lui“, spune profesorul Florian Colceag, preşedintele Asociaţiei IRSCA Gifted Education (organizaţie nonguvernamentală care se ocupă cu sprijinirea şi promovarea copiilor supradotaţi).
Colceag vrea să demonstreze, prin exemple, că un elev care merge la olimpiade nu este neapărat supradotat şi, mai ales, dacă nu participă la competiţiile şcolare, nu în seamnă că nu e inteligent. De multe ori, copiii vin la profesorul Colceag nu pentru că ar fi conştienţi de capacitatea lor, ci din cauză că