Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobre către Antonescu: Fiţi preşedintele tuturor, şi al celor care critică sau nu ştiu să laude

Publicat in Romania Libera, vineri 22 februarie 2013 ·

Deputatul PNL Victor Paul Dobre a făcut, vineri, la Congresul PNL, un apel către liderul Crin Antonescu, solicitându-i să fie preşedintele tuturor liberalilor, şi al celor care critică, şi al celor care nu ştiu să laude, informează Mediafax.

"Fac un apel să fiţi preşedintele tuturor liberalilor, şi al celor care critcă, şi al celor care nu ştiu să laude. E un exerciţiu bun pentru atunci când veţi fi preşedintele tuturor românilor", a spus Victor Paul Dobre, de la tribuna Congresului PNL.

"Vă asigur că m-am străduit, mă străduiesc şi mă voi strădui din toate puterile să fiu preşedintele tuturor liberalilor, cu excepţia situaţiei în care - Doamne fereşte! - fac parte dintr-un grup infracţional organizat", i-a replicat Crin Antonescu, de la prezidiul Congresului.

Citeşte şi Kelemen Hunor i-a înmânat lui Antonescu un steag secuiesc ca gest simbolic împotriva dezbinării

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut în august 2012 Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători de la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Victor Paul Dobre îi spunea unui anume "Vlad" că "Vela, ăla de la Prahova şi Fenechiu m-au făcut zob" şi că se pregăteşte "o nebunie întreagă", iar acesta îl întreba dacă nu ar fi mai bine să fugă "din acest grup infracţional organizat".

Fostul ministru delegat pentru Administraţie îi spunea lui "Vlad", într-o discuţie telefonică din seara zilei de 3 august, că a vorbit cu Daniel Chiţoiu, iar acesta l-a anunţat că Victor Ponta şi Crin Antonescu au hotărât că este mai bine să îşi dea demisia, potrivit referatului prin care procurorii cereau avizul de urmărir

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 40 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 37 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°