Şi în anii de după primul război mondial reţeaua de transporturi din România Mare trecea cam prin acelaşi gen de poveşti ca şi acum. Legăturile dintre Vechiul Regat şi provinciile cu care acesta se unise în 1918 erau dezvoltate destul de anemic. Una dintre priorităţile guvernelor postbelice ar fi trebuit să fie dezvoltarea unor noi rute care să lege între ele diverse zone ale ţării.
Un proiect îndrăzneţ era construcţia unei căi ferate care să lege Braşovul de Dobrogea prin Pasul Buzăului, tăind munţii printr-o reţea de tuneluri săpate în zona comunei Teliu.
Trebuia să fie făcut un traseu între Braşov şi Constanţa, mai scurt cu o sută de kilometri decât cel clasic, prin Ploieşti.
CEL MAI LUNG
Tunelul Teliu este şi acum cel mai lung din ţară, are 4.369,5 metri. El trebuia să lege comuna braşoveană de Întorsura Buzăului. Era gândit să aibă cale ferată dublă şi electrificată, soluţie revoluţionară în epocă. Realizarea lui a fost încredinţată, după negocieri, firmei germane "Julius Berger". Construcţia lui a durat, cu prelungiri fireşti în România, vreme de cinci ani, între 1924 şi 1929. Costurile bugetare au fost imense.
Au prosperat oamenii din Teliu, fiindcă nemţii angajaseră peste zece mii de muncitori, inclusiv specialişti străini bine plătiţi, care spărgeau bani prin localitate. Chiar dacă lucrările avansau într-un ritm destul de încet, autorităţile priveau triumfalist ce se întâmpla. De multe ori se organizau chefuieli oficiale, cu notabilităţi de la Bucureşti şi invitaţi străini. S-a păstrat, de exemplu, un meniu de la 26 octombrie 1926, când s-a băut în cinstea străpungerii muntelui.
Baştanii de la CFR, politicienii invitaţi de la Bucureşti şi şefii proiectului au balotat atunci în ei caviar şi nisetru aduse de la Capşa şi s-au ameţit cu şampanie franţuzească, vinuri vechi de Obobeşti şi coniac fin.