Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Şapte localnici au săpat groapa bărbatului de 400 kg decedat la Spitalul „Sf Ioan” (FOTO)

Publicat in Adevarul, vineri 16 iulie 2010 ·

Coşciugul, confecţionat special, avea 12 mânere şi a fost consolidat cu plasă de sârmă.

Ieri, la Frânceşti a fost condus pe ultimul drum unul dintre cei mai graşi oameni din România, care cântărea aproximativ 400 kg. Cristian Căpăţânescu (54 ani), a murit duminică la Spitalul „Sf. Ioan" din Bucureşti.

Cristian Capatanescu ând era mai slab

Pentru a reuşi să termine de săpat groapa, şapte localnici s-au trezit din viul nopţi. „Suntem aici de la ora cinci şi a trebuit să săpăm groapa la marginea cimitirului că nimeni nu o poată să care trupul neînsufletit peste celelalte mormânte", Constantin Vişan. Groparii spun că au săpat cea mai mare groapă din viaţa lor.„Lungimea este de 2,5 m., iar lăţimea de 1,6 m. Eu am fost coleg cu el, am lucrat împreună ca electrician la Protectchim. De doi ani nu s-a mai ridicat din pat", a spus Gheorghe Cristina (54 ani).

Cortegiul funerar a plecat de la casa lui Cristian Capatanescu

Abia l-am dat jos din maşină

Coşciugul în care a fost depus trupul lui Cristian Căpăţânescu a avut o lungime de 2,40 m. şi o lăţime de 1,4 m. „Abia l-am dat jos din maşina cu care a fost adus de la Bucureşti, Coşciugul metalic, pe fundul căruia a fost pusă plasă de sârmă, are 12 mânere şi a costat peste 1.000 de euro", ne-a spus Constantin Vişan. Coşciugul nu a fost deschis, iar în drum către cimitirul satului, la ARO cu care a fost transportat i-a fiert motorul şi a trebuit răcit. „Am încercat să fac tot ce este omeneşte posibil pentru a-l salva pe tatăl meu, dar nu s-a putut. Nu este adevărat că mânca foarte mult, dar din cauza unor dereglări de glandă, asimila totul", ne-a spus răpus de durere Marian Căpăţânescu, unul dintre cei doi fii ai defunctului.

Groparii săpând, prin rotaţie, groapa

Liniştea din adâncuri

Coborârea în mormânt a lui Cristi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 34 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 35 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°