Duminică, s-a desfăşurat la clubul Symphony din Baia Mare primul bal mascat al căţeilor înscrişi la Grădiniţa canină Kayra. Căţeii, cu mic, cu mare, s-au aliniat în diverse costumaţii, iar startul distracţiei a fost dat de Bianca Olăhuţ şi de Alina şi Paul Nechita, animatorii petrecerii.
VEZI AICI GALERIE FOTO
La eveniment, au fost prezenţi 18 căţei, cu costume inedite concepute chiar de „părinţii" lor. Nu a lipsit nici costumul de moroşan sadea, pe care l-a purtat Happy, un Yorkshire terrier de 2 ani. Happy a purtat până şi un clop moroşenesc, făcut special pentru acest eveniment. Un Bichon maltez pe nume Tipsy a venit costumat din cap până-n picioare în marinar, iar şarmantul Tyson, Bulldogul francez care deja face ravagii printre căţeluşele din Baia Mare, a purtat haine pe care până şi Tom Cruise le-ar râvni, dacă s-ar turna vreo continuare a filmului „Top Gun". Milli a intrat de-a dreptul în rolul Pamelei Anderson din „Baywatch", purtând un costum roşu şi sexy, pe care scria cu litere de-o şchioapă „Lifeguard". Din fericire, în timpul petrecerii, aceasta nu a trebuit să salveze pe nimeni, căţeii fiind ameninţaţi doar de frumuseţea fermecătoare a unei alte căţeluşe, îmbrăcate într-o bluză roşie ca focul şi o fustă de blugi mini.
Miss Funny Fashion a fost declarată Cindy, mulţumită costumului de camuflaj pe care l-a purtat. Mister Funny Fashion a fost declarat în unanimitate Happy, în costumul său de maramureşean veritabil. Căţeii au primit diplome şi un tort făcut din mâncare specială de căţei.
Petrecerea s-a încheiat abia către seară, iar căţeii s-au simţit excelent. Duminica viitoare, urmează un party al îndrăgostiţilor, organizat în acelaşi club băimărean.