Colegul meu suna insa, pe banii lui, la New York (chiar la sediul IIE - International Institute for Education), unde, din pura intamplare, a fost transferat la directorul general (domnul Di Angelo). Acesta fu oripilat de ce se intampla la Ambasada SUA din Bucuresti si dadu mesaje turbate in eter, astfel incat Titi primi viza chiar a doua zi, sub privirile doamnei-zbir, ce tradau starea de soc. Ceea ce i s-a intamplat unui fost coleg de-al meu de facultate - in prima parte a anilor nouazeci - demonstreaza, dincolo de posibilitatea oricarei indoieli, faptul ca nimeni si nimic nu ar putea controla vreodata, fie si minimal, traiectoria destinului propriu, caile Domnului fiind, cum bine se stie, ascunse si nebanuite. Omul nostru era, in urma cu aproape doua decenii, tanar profesor de engleza la un liceu (nu foarte prestigios) din Barlad. Fusese un student stralucit, insa o anumita moliciune nativa, alaturi de presiunile familiei, il determinasera sa revina, dupa studiile universitare, in orasul natal, in postura de dascal cuminte, fara pretentii deosebite sau ambitii nepotrivite. La timpul povestirii avea deja doi copii si o nevasta lipsita complet de gustul aventurii, asa incat soarta lui provinciala parea cumva pecetluita. Totusi, intr-o buna zi, in circumstante mai curand neverosimile, profesorul facu o descoperire incredibila. Ajuns mai devreme ca de obicei in cancelarie, el zari la cosul de gunoi o hartie lucioasa (laminata), colorata mult prea exotic pentru atmosfera cenusie a batranului liceu barladean. Intrucat nici macar femeia de serviciu nu ajunsese inca prin zona, la o ora asa de matinala, fostul meu coleg - Titi pe numele sau - se apleca fara jena si o scoase dintre cotoarele de mere si servetelele pentru sendvisuri, din ziua precedenta. Plin de uimire, citi pe nerasuflate un anunt al Ambasadei SUA din Bucuresti, adresat tuturor dascalilor (liceali) de englez