Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O adolescentă de 14 ani din Sibioara, judeţul Constanţa, a fost dată dispărută

Publicat in Romania TV, vineri 26 aprilie 2013 ·

Poliţiştii şi jandarmii constănţeni caută o adolescentă de 14 ani din satul Sibioara, folosind inclusiv câini de urmă, după ce fata a plecat în urmă cu două zile de acasă, iar de atunci nu se mai ştie nimic despre ea.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Maria Paraschiva Ursu a plecat de la domiciliul familiei în data de 24 aprilie, dar poliţiştii din comuna Lumina au fost sesizaţi despre dispariţia ei abia vineri. Fata are un uşor handicap psihic, urmând cursurile unei şcoli speciale, şi există martori care au declarat că ar fi fost văzută în cursul zilei de joi în apropierea unei case părăsite din localitate, scrie Mediafax.

"Având în vedere cele sesizate, în cauză a fost constituită o echipă complexă, formată din ofiţeri ai Biroului Urmăriri din cadrul IPJ Constanţa, criminalişti însoţiţi de un câine de urmă, care în colaborare cu jandarmi din cadrul IJJ Constanţa, agenţi de pază ai unei societăţi de profil şi localnici, au demarat procedurile în vigoare privind dispariţiile de minori", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Carmen Șerbănescu.

Adolescenta are o înălţime de 1,65 metri, greutatea de 45 de kilograme, constituţie astenică, păr şaten deschis spre blond, tuns scurt până la nivelul bărbiei, ochi albaştri, faţa ovală, nas turtit şi urechi mari. În partea dreaptă a buzei superioare prezintă o cicatrice de aproximativ doi centimetri, iar buza inferioară este proeminentă, ca rezultat al unei muşcături de câine.

La momentul dispariţiei, fata era îmbrăcată cu o bluză din lână neagră, decoltată, cu şnur în zona abdomenului, un tricou de culoare albă, cu mâneci mov, blue-jeans de culoare albastră având aplicate în zona buzunarelor laterale mărgele de culoare roz, purta pe cap o şapcă kaki ce avea inscripţionată pe cozoroc o stea de culoare albă, iar în picioare purta pantofi cu toc de 4 - 5 centimetri, d

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 6 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 11 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 10 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 8 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 13 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 12 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, ameninţă că va da în judecată Comisia Europeană

News.ro acum 10 ore
Laura Codruţa Kövesi, care conduce Parchetul European (EPPO) - însărcinat cu investigarea infracţiunilor financiare grave care afectează interesele UE - a luat, la 9 aprilie, măsura neobişnuită de a lansa o aşa-numită "procedură de soluţionare amiab

Vremea

București
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

mar.

7°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°