S-a scurs şi dus călătoria de lucru a preşedintelui Băsescu în Statele Unite de peste ocean. Un periplu pe care orice lider cu pretenţii euro-atlantice (mai ales atlantice) trebuie să-l aibă în palmares, pentru care s-a tras din greu şi în jurul căreia s-a întreţinut misterul până în ultima clipă.
După aproape o zi (aglomerată), preşedintele s-a întors şi a transmis publicului că împreună cu preşedintele Obama au binecuvântat oficial şi au pus în fapt parteneriatul strategic dintre naţiunea americană şi România, ţara de la frontiera NATO.
În Biroul Oval, separaţi de un vas cu mere apetisante, gazda şi oaspeţii au bătut palma pentru o frăţie de decade. Care, după cum a constatat preşedintele român, va aduce "nivelul de securitate cel mai înalt" cetăţenilor, instituţiilor şi economiei naţionale. Din care se va genera şi ceva prosperitate. Un adevărat port-bonheur de import.
După călătoria americană a preşedintelui, am aflat de la acesta cum că prietenii României nu sunt doar vicepreşedintele Biden, ci şi secretarul Apărării, precum şi directorul CIA. Firesc, câtă vreme, în relaţia cu americanii, dimensiunea militară, de securitate şi poziţia geo-strategică sunt produsele noastre cele mai atrăgătoare la export.
Nu a rezultat cât de prieten ne este Barack Obama, ci doar că preşedintele american i-a spus colegului de la Bucureşti: Fiat Justitia (pe bune, chiar dacă pereat mundus) şi că va fi un avocat al nostru în problema urzicătoare a modificării regimului de vize. Asemenea, nu a rezultat cât de prietenă este cu preşedintele comunitatea românească din State, ci doar că Traian Băsescu a fost generos cu timpul în ceea ce o priveşte, de vreme ce a constatat (real, simbolic şi zâmbitor) că a rămas fără ceas.
Nu ştiu cât contează ceasul unei ţări de graniţă (militară - deci importantă - dar emergentă în multe alte privinţe) în relaţia cu o super
