Profitul afacerilor din agricultura a crescut anul trecut cu 121%. Care sunt riscurile si ce potential are un domeniu care anul acesta a fost “parjolit” de vremea secetoasa?
“Sectorul este in continua crestere in termeni de cifra de afaceri si profit. Agricultura din Romania ramane un sector cu mare potential de dezvoltare, dar expus riscului atat din perspectiva economica globala cat si a factorilor naturali”, a declarat Adrian Marcu, credit risk consultant al ICAP Romania.
2011 a fost un an foarte bun pentru afacerile din agricultura. Din nefericire, insa, potentialul de dezvoltare al acestui domeniu mai are mult pana va fi atins. Pe de alta parte, in ciuda potentialului urias, domeniul este lasat in bataia vantului de catre autoritati, in special ca urmare a lipsei investitiilor in infrastructura de irigatii, dar si a unei abordari complexe de management al riscului.
Culita Tarata, cel mai mare agricultor din Romania dupa suprafata cultivata, a declarat recent pentru Wall-Street.ro, ca daca statul roman ar investi in irigatii, in doar cativa ani sumele s-ar intoarce la bugetul de stat.
Situatia este cu atat mai dura cu cat lipsa irigatiilor in perioadele secetoase cum este cea de acum ii poate aduce pe multi in pragul falimentului.
Wall-Street.ro a solicitat ICAP Romania cateva dintre rezultatele celui mai recent studiu de piata al companiei pentru a vedea cum arata ca business agricultura romaneasca si care este potentialul acestui sector care acum sufera.
ICAP Romania efectueaza periodic studii care se concentreaza pe analiza evolutiei performantelor financiare la 2011 fata de 2010 ale companiilor a caror domeniu principal de activitate este cultivarea plantelor.
In cadrul analizei indicatorilor financiari au fost luate in considerare companiile care au inregistrat minim 3 ani de activitate si anume 6.628 de compani