De la un cardiac, cordial De-aicea, de pe patul de spital, Pe care mă găsesc de vreme lungă, Consider că e-un gest profund moral Cuvântul meu la voi să mai ajungă. Mă monitorizează paznici minimi, Din maxima profesorului grijă, În jurul obositei mele inimi Să nu mă mai ajungă nici o schijă. Aud o ambulanţă revenind, Cu cine ştie ce bolnav aicea, Alarma mi se pare un colind Cu care se tratează cicatricea. Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei, Păziţi-vă şi inima, şi gândul, De nu doriţi să vină anii grei, Spitalul de urgenţă implorându-l. Eu vă salut de-a dreptul cordial, De-a dreptul cardiac, precum se ştie, Recunoscând că patul de spital Nu-i o alarmă, ci o garanţie. Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani, Eu însumi sunt mai omenos în toate, Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani şi ţării mele minima dreptate. Adrian Păunescu, 31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Ugenţă
De la un cardiac, cordial De-aicea, de pe patul de spital, Pe care mă găsesc de vreme lungă, Consider că e-un gest profund moral Cuvântul meu la voi să mai ajungă. Mă monitorizează paznici minimi, Din maxima profesorului grijă, În jurul obositei mele inimi Să nu mă mai ajungă nici o schijă. Aud o ambulanţă revenind, Cu cine ştie ce bolnav aicea, Alarma mi se pare un colind Cu care se tratează cicatricea. Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei, Păziţi-vă şi inima, şi gândul, De nu doriţi să vină anii grei, Spitalul de urgenţă implorându-l. Eu vă salut de-a dreptul cordial, De-a dreptul cardiac, precum se ştie, Recunoscând că patul de spital Nu-i o alarmă, ci o garanţie. Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani, Eu însumi sunt mai omenos în toate, Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani şi ţării mele minima dreptate. Adrian Păunescu, 31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Ugenţă