Aţi încercat vreodată să jucaţi fotbal cu o minge de rugby? Sau volei cu o minge de baschet? Sau tenis cu o minge de baseball? Cam cu aşa ceva echivalează tentativa unui contrabasist de a cĂnta muzică scrisă pentru violoncel. Sursa: Katrin Talbot
S-au mai văzut încercări, dar pe o categorie de muzică prin excelenţă „comodă”, adică mai mult melodioasă decât rapidă, mai mult lirică decât de virtuozitate. Ceea ce am văzut miercuri seara la Sala Radio întrece însă chiar şi imaginaţia. „Variaţiunile pe o temă Roccoco” de Ceaikovski sunt o piatră de încercare pentru violoncelişti, solicitând la maximum agilitatea, precizia intonaţiei, siguranţa mânuirii arcuşului şi a evoluţiei rapide a mâinii stângi.
Dacă nu mulţi se încumetă să abordeze această piesă la violoncel, a o cânta la contrabas pare chiar imposibil, ţinând seama că este vorba despre transpunerea pe un instrument mult mai greoi, cu distanţe mai largi între sunete, conceput (să mă ierte contrabasiştii) mai mult pentru ţinerea basului – mai familiar multora dintre noi prin raportare la acel zumzet înfundat pe care instrumentul îl produce într-un taraf, sau la corzile ciupite care răsună în muzica jazz.
Ei bine, conaţionalul nostru Cătălin Rotaru (de circa două decenii stabilit în S.U.A.) a stârnit entuziasmul publicului printr-o performanţă fără egal, vrăjind de-a dreptul acest colos al orchestrei şi îmblânzindu-l până la transformarea într-un prieten docil, gata să bucure orice meloman, potenţându-i nebănuite capacităţi expresive.
Cred că interpretarea dată de Cătălin Rotaru „Variaţiunilor” poate fi catalogată drept istorică şi singurul meu regret este că nici unui post de televiziune nu i-a venit ideea de a filma acest concert, cu care apoi s-ar fi mândrit în mod cert, mai ales pe plan internaţional. Mai merită accentuat faptul că renumitul instrumentist (membru
