Exista cineva intre concetatenii nostri care are experienta, anvergura, calitatile, echilibrul, luciditatea si charisma necesare unui presedinte de stat civilizat, european. Mai mult, ale unuia foarte, foarte, foarte bun. A dovedit de cateva decenii bune ca nu este doar o prezenta publica intelectuala formidabila dar si (a) un excelent om politic si (b) cineva care stie sa construiasca institutii si sa promoveze oameni, o calitate foarte rara in lumea romaneasca.
Daca prima reactie la mentionarea numelui sau este sa spunem: “Bine dar n-ar fi ales, nu are cum sa castige”, problema nu e a lui. Problema e noastra, in dubla calitate: de entitate colectiva electoare si de analisti politici.
Numele sau este Andrei Plesu.
Sa presupunem ca ar accepta sa candideze. Sa presupunem. Repet, ca sa fim bine intelesi: Sa presupunem. Campania electorala in sine ar schimba fata dezbaterii publice in Romania. Diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie si ceea ce este acum ar deveni atat de evidenta ca nici macar nucleul dur oportunist-mitocanesc actualmente dominant in viata noastra publica nu ar putea ramane neafectat.
Andrei Plesu ca prezenta, atitudine, standarde, anvergura arata ceea ce ar trebui sa fie un om de stat, o persoana publica. Cineva care intr-adevar poate fi numit o “personalitate publica”. Cineva care intr-adevar are calibrul necesar justificarii pretentiei la functia suprema intr-un stat. Te uiti si zici: “Da, domnue, asa da. Poate ca nu e perfect si poate ca nu sunt de acord cu el tot timpul. Dar e om de calibru si substanta, nu facatura. Asa lider, da. Ma simt in siguranta in fata discernamantului sau. Ma simt reprezentat.”
Contrastul nu poate fi mai mare: Pe de o parte, ce avem acum. Pe de alta, ceea ce ar fi trebuit sa avem. Si nu avem. Pe doua coloane: Prima Andrei Plesu. Pe cealalta, marii politiceni romani contemporani de succe
