Campioana mondială şi europeană, Spania, a disputat un meci amical în inima Africii, la Malabo, capitala Guineei Ecuatoriale.
În faţa a doar 13.500 de spectatori, Spania a învins cu 2-1 prin golurile marcate de Cazorla şi Juanfran, respectiv Bermudez. Amicalul a fost înconjurat de un scandal uriaş, liderul opoziţiei din Guineea, aflat în exil, dezvăluind că dictatorul ţării a plătit 15 milioane de euro pentru ca Spania să vină la Malabo. asta în condiţiile în care ţara se zbate într-o sărăcie cruntă. Jucătorii Guineei au avut promisă o primă de 5 milioane de euro dacă bat Spania, ceea ce nu s-a întâmplat. Antrenorul Vicente Del Bosque, care şi-a prelungit contract cu Federaţia de la Madrid până în 2016, a folosit o echipă cu destule rezerve, în care a debutat şi fundaşul Bartra, de la Barcelona.
Spania a jucat în formula: Reina- Juanfran, Bartra, Inigo Martinez, Alberto Moreno - Xavi Alonso - Cazorla, Koke - Navas, Negredo, Mata. Au mai intrat: Busquens, Llorente, Iniesta, Villa, Pedro, Sergio Ramos.