Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Rapid, Ion Taban, a declarat, marţi, după ce a fost audiat de Comisia de Disciplină a LPF în cazul incidentelor de la derbiul cu Steaua, că nu ştie dacă până sâmbătă, la ora meciului cu Viitorul Constanţa, jucătorii rapidişti îşi vor primi salariile.
Căpitanul formaţiei giuleştene, Daniel Pancu, a anunţat, luni, că jucătorii echipei Rapid nu se vor antrena în această săptămână şi nu se vor prezenta la următorul meci, programat, sâmbătă, în deplasare, cu Viitorul Constanţa, dacă nu le vor fi achitate restanţele salariale.
"Nu pot să-i condamn, chiar dacă eu nu agreez un astfel de gest. Eu mi-aş dori ca ei să nu apeleze la neprezentare. Mesajul meu pentru ei este că-i înţeleg şi că încercăm să facem tot posibilul să aducem bani. Nu ştiu dacă e posibil până sâmbătă, chiar nu ştiu. Avem probleme grave la club, pe care trebuie să le rezolvăm. Pe 19 aprilie se judecă la tribunal contestaţiile (n.r. - în dosarul de insolvenţă). Apoi este această problemă cu salariile jucătorilor. Efectiv nu mai am somn, trebuie să mă gândesc cum să găsim resursele ca să-i plătim. Au dreptate şi ei, trebuie să-şi încaseze salariile cel puţin pe februarie", a declarat Taban.
Taban a mai spus că Gruia Stoica, omul de afaceri căruia acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, i-a propus să cumpere gruparea giuleşteană, a fost impresionat de atmosfera de la meciul cu Steaua, subliniind că Rapidul poate fi preluat foarte uşor "din punct de vedere tehnic şi juridic în acest moment". "Domnul Gruia a rămas impresionat de atmosfera de la meciul cu Steaua, nu ştiu dacă-i va premia pe jucători, am citit ceva în ziar, dar nu ştiu exact. Ar fi un semn bun dacă ar da această primă. Un gest frumoas, poate fi un început de relaţie cu Rapidul. Nu poate fi decât de apreciat. Discuţii au fost de preluare, nu am cunoş